Pawlonia, arborele-minune care i-a vrăjit și pe români
Categoria părinte: Revista presei de mediu
Categorie: Arhiva 2013
Publicat: Marți, 11 Iunie 2013
Tipărire
Email
În loc să taie păduri de 3.600 de hectare, omul de afaceri român Adrian Vlădărean a ales să cultive Paulownia, materialul lemnos rezultat fiind supranumit de cunoscători drept “aluminiul din lemn”. Două treimi din masa unui arbore poate fi folosită pentru cherestea, iar o treime (reziduurile), ca biomasă în uzinele care folosesc principiul gazificării pentru obţinerea de energie verde. Arborele poate fi exportat la imensul preţ de 500 de euro pe metru cub neprelucrat.
“Eu am ajuns la Pawlonia ca să nu tai o pădure de 3.600 de hectare. Descoperind Pawlonia am văzut că putem avea câştiguri financiare foarte mari. Este un adevărat business, întrucât cultivarea acestui arbore energetic aduce un randament foarte mare; lemnul său este de calitatea A, fiind cosiderat drept aluminiul din lemn, datorită proprietăţilor sale deosebite recunoscute în industria cherestelei şi a mobilei. Aşadar poate fi exportat la un preţ de 500 de euro pe metru cub neprelucrat şi vine ca o mănuşă pentru fabrica de biomasă. Se usucă natural, în mai puţin de două luni, ceea ce însemnă că scuteşte de costuri suplimentare pentru producţia de energie. Pe de altă parte ajută împotriva poluării, absorbind dioxidul de carbon din atmosferă. Este şi un bun arbore meliefer, întrucât prin folosirea lui se produce mai multă miere de albine decât în cazul salcâmului”, susţine Adrian Vlădărean CEO al companiei Paulownia România, unică distribuitoare al acestui arbore, într-o declaraţie pentru gazeta-afacerilor.ro.
Acesta mai precizează că în baza culturii de Paulownia a dezvoltat şi proiectul unui parc eolian, iar clujenii sunt tot mai interesaţi de achiziţionarea arborelui. De exemplu, la Turda, o singură persoană doreşte să cultive o suprafaţă de 100 de hectare cu Paulownia.
Pentru valorificarea reziduurilor de Paulownia, anul trecut era în plan construcția unei fabrici, la Huedin. Aceasta ar urma să producă energie regenerabilă, termică şi electrică. Proiectul aparține Primăriei oraşului Huedin, în colaborare cu Spitalul Huedin, firma spaniolă GreenE şi Pawlonia România.
„Prin găsirea unui client care are nevoie în permanenţă de furnizarea energiei termice şi vara şi iarna, cum este spitalul, am reuşit obţinerea celor 4 certificate verzi. Prin fabrica de biomasă se produce energie termică şi electrică, iar pentru a nu pierde certificatul verde, trebuia să găsim locaţii în care să evacuăm energia termică, adică apă caldă la 90 de grade, pe tot parcursul anului. Furnizând spitalului energie termică la jumătate de preţ decât ar fi achiziţionat în mod obişnuit, am reuşit să rezolvăm această problemă”, a menţionat managerul Pawlonia România.
Costul investiţiei în uzina de la Huedin este de 4,5 milioane de euro, iar cel al plantaţiei de arbore energetic care se va întinde pe o suprafaţă de 1.000 de hectare şi care va furniza materia primă pentru producţia de energie este de 5 milioane de euro. Firma amintită realizează tranzacţii comerciale în Europa Occidentală, în ţări precum Austria şi Germania.
Pe un hectar de teren pot fi plantaţi circa 130 de arbori. Paulownia are marea calitate că, în doi ani, ajunge la masa unui stejar de 10-20 de ani. Când arborele măsoară 20 de metri în înălţime (la 3-5 ani de la plantare), poate fi tăiat. Un alt arbore va ieşi din tulpina retezată.
În prezent, există plantaţii de Paulownia la Galaţi, Tulcea, Braşov, Constanţa, Cluj şi Brăila.
Preluat de pe agrointel.ro
Accesări: 4811