Încălzirea globală mai puțin gravă decât se anticipa?!

Publicat: Miercuri, 30 Ianuarie 2013 Tipărire Email
Share

Un studiu al cercetătorilor norvegieni arată că efectele schimbării climatice pot fi reduse la minimum, nefiind nici pe departe atât de grave pe cat s-a crezut inițial.

„Aceste rezultate sunt cu adevărat senzaționale“, a declarat Caroline Leck de la Universitatea din Stockholm care a evaluat proiectul norvegienilor. „Dacă vor fi confirmate de alte studii, asta ar putea avea un impact puternic“, consideră ea.


De pildă, unul dintre aceste rezultate sugerează că încălzirea apei din oceane pare să se fi stabilizat, în ciuda faptului că emisiile de dioxid de carbon sunt încă în creștere, relatează site-ul redOrbit.com.

Profesorul Terje Berntsen, de la Universitatea din Oslo, susține că echipa sa a folosit o metodă care le-a permis cercetatorilor să privească întregul pământ ca pe un laborator imens în care umanitatea efectua diverse experimente prin emisiile de gaze de seră, defrișarea pădurilor și alte activități.

Ei au introdus toți factorii care contribuie la încălzirea globală încă din 1750 în cadrul tiparului lor. Au introdus și fluctuațiile schimbărilor climatice cauzate de fenomene naturale precum erupțiile vulcanice sau activitatea solară. Echipa a luat în calcul și schimbările de temperatură din aer, de la nivelul solului și din apa oceanelor.

Au folosit un singur tipar care a repetat calculul de milioane de ori pentru o analiză statistică. Odată ce au aplicat tiparul și statisticile pentru a analiza temperatura aerului și a apei din oceane, au descoperit că sensibilitatea climatică, în cazul unei concentrații duble de dioxid de carbon în atmosferă, ar putea fi de 3,7 grade Celsius.

Temperatura va crește doar atunci când vom ajunge la o concentrație dublă de dioxid de carbon în atmosferă, spune Berntsen și valoarea respectivă se va menține timp îndelungat, deoarece oceanele întârzie efectul cu până la câteva decenii.

De asemenea, cercetătorii consideră că e puțin probabil să ne confruntăm cu schimbări climatice importante în viitorul apropiat.

„Temperatura Terrei a crescut mult în perioada anilor 1990. Creșterea ne-a făcut să supraestimăm sensibilitatea climatică“, a explicat Berntsen. „Cel mai probabil suntem martorii unor fluctuații în sistemul climatic – schimbări care apar în decursul a câteva decenii – și care vin după o încălzire pe termen lung.”

Autorii consideră că dacă statele vor lua măsuri pentru a reduce emisiile gazelor de seră, impactul încălzirii globale în următorii ani va fi mult mai puțin înspăimântător.

Sursa: ecomagazin.ro

Articol in limba engleza: phys.org

Accesări: 2472
 

proalpin.ro