Revizuirea politicii de pescuit votată de Parlamentul UE

Categoria părinte: Revista presei de mediu Categorie: Arhiva 2013 Publicat: Vineri, 08 Februarie 2013 Tipărire Email
cod

Pe 7 februarie 2013 Parlamentul European a intervenit în procesul legislativ ce vizează reforma politicii de pescuit a Uniunii Europene, votând revizuirea acesteia. Președinția UE deținută în prezent de Irlanda a afirmat că va finaliza procesul de reformare până în iunie 2013. Reforma va fi astfel aplicată începând cu anul următor în cazul în care cele 27 state membre UE ajung la o înțelegere.

Acesastă decizie de revizuire a fost luată dupa ce s-a observat că politica actuala, adoptată în 2002, favorizează un pescuit excesiv și pune în primejdie viabilitatea pescuitului în mările UE. Parlamentul a aprobat măsuri menite să susțină refacerea stocurilor de pește din mări cât și să interzică flotelor UE să pescuiască în apele țărilor străine. De asemenea, printre măsurile revizuite se află și randamentul maxim viabil (MSY), care presupune că persoanele și companiile care practică pescuitul vor fi obligate să nu pescuiască mai mult decât cantitatea de pește care poate fi produsă anual de stocul de pește disponibil. 

Totuși implementarea MSY ridică alte probleme din moment ce în timpul pescuirii sunt prinse mai multe specii de pește. Astfel că situația unei specii de pește va influența pescuitul altor specii. 

În plus, în cazul în care reforma va fi pusă în aplicare, începând cu anul 2014 va fi interzisă aruncarea înapoi în mare a peștelui nedorit. Această practică păguboasă accentuează scăderea stocului de pește din mări. O astfel de interdicție presupune schimbări de-a lungul întregului lanț de aprovizionare cu pește, asftfel ea va eșua, sau poate chiar va înrăutăți lucrurile întrucât peștele nedorit riscă să fie aruncat pe uscat.

Saskia Richardz, directorul pentru politicile UE în cadrul Greenpeace, a declarat că statele care nu vor colecta datele necesare pentru aplicarea acestor măsuri și nu le vor face publice, sunt pasibile de a li se retrage fondurile UE pentru pescuit. 

Între țările care s-au opus reformei se numără Spania și Franța, două dintre cele mai mari țări din lume în sectorul de pescuit. 

Sursă:http://news.sciencemag.org                                                                                                                                   Sursă imagine: http://1.bp.blogspot.com/

Accesări: 2718
Print Friendly, PDF & Email

Sustinem