Comisia Europeana interzice folosirea a trei pesticide mortale pentru albine

Publicat: Marți, 30 Aprilie 2013 Tipărire Email
Share

 

Comisia Europeană a fost autorizată luni să interzică timp de doi ani, începând cu 1 iulie, folosirea în Uniunea Europeană a trei pesticide mortale pentru albine, a anunțat reprezentanța franceză la UE, citată de AFP.
"Majoritatea de 15 state UE (inclusiv Franța) a votat pentru a susține Comisia, care va interzice 3 insecticide neonicotinoide", a precizat reprezentanța Franței, pe contul său de Twitter.
Germania, care s-a abținut la primul vot din 15 martie, s-a alăturat taberei adepților interzicerii, în ciuda presiunii enorme a grupului german Bayer care comercializează, alături de elvețienii Syngenta, insecticidele interzise.
În schimb, Italia, care a votat pentru interzicere la primul vot, a schimbat tabăra, deoarece nu a obținut posibilitatea de a trata culturile înainte de înflorire, au anunțat surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Berlinul și Roma dispun fiecare de câte 29 de voturi.
Pe lângă Italia, șapte state, printre care și Marea Britanie, au votat împotriva interzicerii iar alte patru s-au abținut.
În urma votului, comisia a decis să interzică cele trei neonicotinoide incriminate - clothianidin, imidacloprid și thiamethoxam.
Ea propune suspendarea folosirii lor timp de doi ani pentru patru tipuri de culturi: porumb, rapiță, floarea-soarelui și bumbac. Interdicția va viza doar anumite culturi și anumite perioade ale anului în care albinele sunt active.
Preluat de pe hotnews.ro
Accesări: 2169
 

proalpin.ro