Decizia Comisie privind interzicerea substanţelor nocive pentru albine a intrat în vigoare

Categoria părinte: Revista presei de mediu Categorie: Arhiva 2013 Publicat: Luni, 02 Decembrie 2013

Ieri, 1 decembrie 2013 a intrat în vigoare decizia Comisiei prin care este interzisă folosirea timp de 2 ani a 3 insecticide neonicotinoide: clotianidin și imidacloprid (produse de compania Bayer), tiametoxam (produsă de compania Syngenta).

Regulamentul de implementare (UE) 485/2013 [4], specifică interzicerea celor 3 substanţe în culturile ce prezintă interes pentru apicultură sau albine sălbatice. În Anexa I a regulamentului se găseşte lista cu toate plantele şi fructele care sunt protejate de folosirea acestor substanţe. Culturile pentru care sunt interzise în mod expres insecticidele sunt cele precum: soia, orez, grâu, porumb, orz, mei, ovăz, secară, sorg şi rapiţă.

Regulamentul stipulează şi câteva excepţii. De exemplu, cele trei substanţe pot fi folosite în sere, la culturile de iarnă sau în tratamente prin stropire pe suprafaţa foliară atunci când plantele nu mai au flori.

Într-un comunicat realizat luna trecută de Greenpeace, organizaţia a menţionat câteva puncte slabe ale deciziei intrate în vigoare şi a recomandat măsuri care ar creşte eficienţa deciziei Comisiei. Printre punctele slabe semnalizate de Greenpeace apare gradul limitat de aplicabilitate al interdicţiei. Pe lângă cele 3 substanţe există multe alte pesticide comercializate care au un efect dăunător asupra albinelor. În plus, nu numai albinele sunt afectate, ci majoritatea insectelor polenizatoare.

Pe lânga asta, în regulament se menţionează că după ce au trecut cei doi ani de la intrarea în vigoare a deciziei, Comisia Europeană va evalua informaţiile primite până atunci şi va hotărî dacă perioada de interdicţie va fi extinsă; însă Greenpeace subliniază faptul că nu a fost stabilit nici un plan pentru monitorizarea implementării deciziei şi a rezultatelor ei.

Accesări: 2605
Print Friendly, PDF & Email