Metanul din Oceanul Arctic ameninţă Pământul
Oamenii de ştiinţă ruşi au descoperit sute de suprafeţe gigantice în care gazul metan din Oceanul Arctic iese la suprafaţă şi ajunge în atmosferă. Gazul, de 20 de ori mai dăunător decât dioxidul de carbon, poate grăbi schimbarea climatică, scrie The Independent.
"În urmă cu ceva timp, am descoperit structuri gen torţă, dar acestea nu depăşeau câteva zeci de metri. Este pentru prima dată când descoperim scurgeri continue, puternice şi impresionante. Vorbim de suprafeţe cu peste 1.000 de metri în diametru", a spus un membru al Academiei de Ştiinţe din Rusia, Igor Semiletov. Semiletov a catalogat descoperirea drept una şocantă şi a avertizat că se aşteaptă să existe mii de astfel de scurgeri gigantice în zona cuprinsă între coasta rusă şi platforma continentală est-siberiană. "Într-o zonă foarte redusă, de mai puţin de 10.000 de metri pătraţi, am numărat mai mult de 100 de fântâni, unde gazul ieşea în bule şi ajungea direct în atmosferă. Unele zone aveau diametre de peste un kilometru, iar emisiile ajungeau direct în atmosferă. Concentraţia în acele locuri (cea de metan în aer - n.r) era de 100 de ori peste valorile normale".
Oamenii de ştiinţă estimează că rezerve de sute de milioane de tone de metan sunt blocate sub permafrostul Arctic. Permafrostul defineşte un strat de sol și de roci care nu se dezgheață nici în timpul verii. Una dintre cele mai mari griji este că temperaturile tot mai mari duc la topirea acestui permafrost şi la eliberarea metanului.
Preluat de pe realitatea.net
Accesări: 6141