E a decis să susţină, alături de SUA, interzicerea comerţului internaţional cu ton roşu

Publicat: Miercuri, 10 Martie 2010 Tipărire Email
Share

Ambasadorii de la Bruxelles ai celor 27 de state membre ai UE au convenit prezentarea unei poziţii comune la viitoarea reuniune a CITES, organizaţie cu 175 de membri afiliată la ONU însărcinată cu protejarea speciilor în pericol de dispariţie, care va începe sâmbătă la Doha.
Uniunea Europeană a decis, miercuri, să susţină, alături de Statele Unite, interzicerea comerţului internaţional cu ton roşu, foarte apreciat pentru specialitatea japoneză sushi.
La reuniune se va pune problema interzicerii la nivel mondial a comerţului cu ton, solicitată de mai multe luni de organizaţiile de protecţie a mediului Greenpeace şi WWF.

Într-o jumătate de secol, în perioada 1957-2007, efectivele de ton au scăzut cu 75%, în ultimii zece ani declinul fiind de 60%.

Statele Unite au anunţat încă de săptămâna trecută că susţin interzicerea comerţului cu acest peşte, a cărui carne se consumă crudă.

Japonia, care absoarbe 80% din capturile de ton din întreaga lume, a anunţat că va face tot posibilul pentru a contracara o astfel de decizie.

Franţa, Spania şi Italia pescuiesc 50% din capturile de ton la nivel mondial, iar UE a anunţat că sprijinul acordat interdicţiei nu este necondiţionat.

UE va propune aplicarea diferită a măsurii, astfel încât să existe derogări pentru pescuitul artizanal în apele teritoriale.
Potrivit propunerii europene, interdicţia ar trebui să intre în vigoare cel târziu în 2011.

Interdicţia va afecta în primul rând pescadoarele care capturează tonul şi îl ţin în captivitate timp de mai multe luni, pentru îngrăşare.

Circa 85% din capturile de ton din Franţa au loc prin acest sistem, peştele fiind livrat în special în Japonia.

UE s-a angajat, miercuri, să analizeze acordarea unor ajutoare financiare pentru pescarii afectaţi de măsură.

Europenii au decis totodată respingerea reluării comerţului internaţional cu fildeş, dar nu susţin interzicerea comerţului cu urşi polari, considerând că sunt mai ameninţaţi de încălzirea globală decât de comerţul cu blană.

Preluat de pe mediafax.ro

Accesări: 3808
 

proalpin.ro