Cum a cucerit Horia Colibășanu vârful Annapurna

Publicat: Luni, 07 Iunie 2010 Tipărire Email

Abia întors de pe Anapurna, vârf pe care l-a escaladat luna trecută, când a bifat cea mai importantă premieră naţională din alpinism, timişoreanul Horia Colibăşanu se pregăteşte deja de primul maraton montan, la care va participa, duminică, la Herculane. Între antrenamente, Colibășanu a găsit răgaz să povestească emoţiile trăite la peste 8.000 de metri altitudine, pe 27 aprilie, când, în premieră națională, a cucerit vârful Annapurna (8.091 de metri), cel de-al zecelea vârf din lume. 


„Nu am reușit să mă bucur de vârf”

Expediţia „Slatina-Annapurna 2010” a avut şi momente de cumpănă. Pe lângă dificultatea întâmpinată în ultima parte a ascensiunii pe vârful muntelui, şi evacuarea, ca-n filme, agăţat de elicopter, cu echipamentul abandonat în zăpadă, Horia Colibăşanu a fost pus, pentru a doua oară în cariera sa de alpinist, în faţa unei decizii grele: aceea de a nu putea să îşi salveze, nici de această dată, amicul de excaladă.

„Practic nu am reuşit să mă bucur de vârf. Oricând prefer să nu ajung pe un munte, decât să am un coleg pe care nu reuşesc să îl salvez. Din punctul acesta de vedere a fost foarte greu, pentru că am avut o încercare de salvare care nu a reuşit”, a povestit Colibăşanu.

Expeditie varful Annapurna

Camaradul pierdut, spaniolul Tolo Calafat, nu s-a întors de pe munte în timp util, iar ulterior, echipajul nu a mai avut oxigen pentru a încerca o escaladă de salvare.

„Cel mai dificil moment pe Annapurna a fost momentul în care am aflat că una din buteliile de oxigen pe care ne bazam (aveam una de la coreeni şi alta a polonezilor, ambele pline numai pe jumătate) s-a golit. E adevărat, aceasta i-a salvat pe cei doi ruşi din expediţie, care aveau edem cerebral şi o noapte întreagă şi-au pasat masca de oxigen de la unul la altul şi numai aşa au rămas în viaţă. Cumplit era că aflam de Tolo, care nu mai putea să se mişte, că cere ajutor, ne ruga să mergem după el, iar noi nu mai aveam cum să ajungem la el. A fost doborâtor emoţional să nu poţi face nimic şi cineva să aibă nevoie de ajutor”, a mai povestit alpinistul.
Fotografii cu steagul românesc

Chiar dacă muntele şi-a cerut şi anul acest triobutul spaniol, după cum povesteşte timişoreanul, Colibăşanu păstrează amintiri frumoase din expediţie.

„Annapurna este un munte înalt şi oarecum tehnic. Cea mai mare bucurie nu a fost, sincer, că am urcat pe vârf, ci că am urcat cu o echipă foarte bună şi foarte rapidă, cu cei doi spanioli, şi cu ei am plănuit şi următoarea expediţie. O echipă rapidă acolo înseamnă siguraţă. Primul gând prin Annapurna a fost că trebuie să fac cât mai multe poze în timp ce colegii mei se grăbeau foarte tare să coboare. Am reuşit să folosesc şi camera foto şi video, dar din nefericire una din mănuşi mi s-a rupt şi am avut uşoare degerături. Al doilea lucru la care m-am gândit a fost să mă uit în partea cealaltă, să văd cum se vede. Am reuşit să fac o fotografie, alături de steagul românesc lângă care am pus steagul Navarei, regiunea de unde provenea Ochoa, şi pe care am trimis-o celor de acasă”, adaugă alpinistul.

Preluat de pe evz.ro

Accesări: 5759

Sustinem