Ecologişti mai mult cu vorba

Publicat: Marți, 26 Octombrie 2010 Tipărire Email

Două treimi din tinerii români cred că pentru a avea o atitudine "verde" e de ajuns să oprească televizorul sau computerul atunci când nu le folosesc. Doar 15% merg cu bicicleta sau cu rolele.
Deşi 82% dintre tinerii români au participat la acţiuni eco, majoritatea cred că fac o alegere "verde" dacă merg cu transportul în comun şi dacă închid calculatorul şi televizorul când ies din încăpere. Acestea sunt rezultatele unui studiu realizat în primăvară pentru proiectul Guerilla Verde, care a analizat comportamentul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 22 de ani.
Astfel, 65% dintre cei întrebaţi spun că cea mai frecventă atitudine "verde" e să închidă aparatele electronice atunci când nu le mai folosesc, iar 62% să le scoată din priză la plecarea în vacanţă. De asemenea, 54% dintre cei 360 de tineri participanţi la cercetare spun că printează pe ambele părţi ale unei foi, iar 44% folosesc becuri economice.
În schimb, doar 18% dintre ei ţin cont de consumul scăzut de energie atunci când cumpără un produs nou. Mai mult, 54% dintre respondenţi susţin că varianta cea mai "verde" de transport pe care o aleg e mersul cu autobuzul sau cu troleibuzul, în timp ce 38% aleg mersul pe jos şi doar 15% recurg la bicicletă sau role.
Procentul e şi mai mare în Bucureşti, unde 90% dintre tinerii chestionaţi au spus că folosesc transportul în comun ca alternativă ecologică.
Mai întâi funcţia, apoi mediul
Explicaţia acestor rezultate, crede Ileana Timofte, coordonatoarea proiectului Guerilla Verde, depinde de grupa de vârstă.
"Dacă vorbim de cei de şcoală generală, sunt foarte deschişi şi dornici să facă lucruri. Când vorbim de liceeni şi studenţi, sunt foarte greu de urnit şi de convins", spune aceasta. Liceenii, din punctul ei de vedere, sunt sceptici şi pentru că sunt mai mult orientaţi spre carieră. "Mulţi liceeni mi-au spus că ei au grija zilei de mâine, că vor casă şi maşină şi că abia după ce vor deveni directori se vor ocupa şi de mediu", precizează ea.
Cât priveşte participarea la acţiuni de ecologizare, majoritatea (61%) au mers la plantări de copaci alături de membrii familiei, iar 23% cu şcoala şi 3% cu organizaţii nonguvernamentale.
De asemenea, tinerii chestionaţi reciclează hârtie în proporţie de 60% şi sticlă şi borcane - 47%. În plus, studiul arată că 46% dintre respondenţi ştiu de existenţa a cel puţin unui centru de reciclare la ei în oraş, pe când 32% nu cunosc astfel de informaţii. Mai mult, 20% spun că ştiu puncte de colectare selectivă în şcolile lor.
Pentru că e "cool"
Studiul la care au participat tineri din Bucureşti, Constanţa, Piteşti şi Ploieşti mai arată că doar 12% dintre respondenţi cunosc foarte bine subiectul privind protecţia mediului, chiar dacă, la nivel naţional, 49% au participat măcar o dată la o acţiune ecologică. Dintre aceştia din urmă, elevii bucureşteni au cea mai mică pondere, mai ales pentru că, aşa cum arată cercetarea, 60% dintre ei declară că nu sunt ecologişti.
Spre deosebire de ei, elevii piteşteni sunt ecologişti în proporţie de 33%, pentru că e "cool", iar 40% dintre cei ploieşteni au o atitudine "verde" pentru că "sunt influenţaţi de prieteni prin puterea exemplului", mai arată studiul.

Citeste tot articolul pe evz.ro

Accesări: 4652

Sustinem