Semne ce prevestesc schimbarea vremii în natură

Publicat: Marți, 17 Noiembrie 2009 Tipărire Email
Share

Flora şi fauna posedă subtile calitatăți de a reacţiona la schimbările din mediu. Plantele și animalele sunt mai sensibile decât omul la schimbările de presiune, umiditate şi chiar temperatură. Reacţia lor anticipează fenomenele meteorologice mai importante. De aceea, este bine ca în observaţiile noastre să ţinem cont de acestea. De foarte multe ori reacţiile lumii vii sunt mai sigure pentru elaborarea prognozei imediate decât repartiţia norilor pe cer, de exemplu. Soluţia cea mai bună este să combinăm informaţiile rezultate din observarea cerului cu cele obţinute prin studierea comportamentului vieţuitoarelor, când aceasta este posibilă.

Inrăutăţirea vremii este anticipată astfel:
  1. agitaţia albinelor;
  2. rândunelele zboară razant cu solul;
  3. vrăbiile se scaldă în praf;
  4. peştii sar din apă;
  5. broaştele orăcăie şi devin agitate;
  6. zborul agitat al ciorilor;
  7. vulturul zboară în picaj;
  8. şerpii şi şopârlele se ascund în crăpături de stânci;
  9. praful pe şosea este umed;
  10. câinii părăsesc turma îndreptându-se spre colibele stânii;
  11. scânteiuţa de munte se pleacă;
  12. măcrişul iepuresc (oxalis acetosella) îşi închide corola şi frunzele ca trifoiul;
  13. luceafărul (scorzonera roşea) îşi strânge bănuţul trandafiriu;
  14. apare coroana sau hallo în jurul soarelui si a Lunii: inrautatirea vremii în 48-72 ore;
  15. norii Cirrus, toamna si iarna aduc precipitatii în maxim 48 ore; daca viteza lor de deplasare este mare, în cateva ore cerul se acopera deja cu nori stratiformi (nori Cirrus = nori in forma de bucla de par, sunt fini, laminari, filamentosi; luna, soarele, cerul înstelat se vad bine prin ei; sunt albi cu straluciri sidefate; la rasarit si apus culorile lor evolueaza de la galben - rosiatic, la cenusiu);
  16. norii castellanus anunta ploaie intensa si furtuna (nori cu mase cumuliforme în siruri cu baza orizontala, comuna si creneluri în partea superioara);
  17. in faptul diminetii apar nori albiciosi si dezlanati, fara mar­gini precise, acoperind treptat cerul - sunt nori ce vestesc un front rece din partea posterioara a unui ciclon;
  18. soarele rasare într-o valvataie aramie, cu dungi rosii visinii, iar ceata cuprinde crestele muntilor;
  19. vantul se inteteste la munte, spre creasta, de la N, NV si apar nori haotici cu inaltimi diferite - urmeaza viscol;
  20. ploaia a incetat, dar norii se mentin, iar sub ei apar nori intunecati ce merg în sens contrar; inseamna ca ploaia începe în 1-2 ore;
  21. continua sa ploua în averse;
  22. bancuri de ceata stau agatate de creasta;
  23. soarele apune în valvataie de culori - vremea se strica in cursul diminetii; vantul bate de la N-V tare, iar nori amenintatori continua pe cer; transparenta nocturna este foarte mare;
  24. claritatea acustica dupa apus este la distanta mare;
  25. apare roua dupa o perioada îndelungata de seceta - se apropie ploaia;
  26. vantul linistit se intensifica brusc si isi schimba directia - se apropie o depresiune atmosferica.
Vremea se ameliorează sau se menţine frumoasă dacă:
  1. liliecii zboară până târziu în noapte;
  2. vulturul zboară planat;
  3. insectele zboară vioi;
  4. greierii târâie îndelung, mult după miezul nopţii;
  5. păianjenii ţes pânza mare şi deasă;
  6. peştii şi broaştele rămân mult pe fundul apei;
  7. cocoşul cântă în nopţile geroase mai devreme - vremea seîncălzeşte.
  8. noaptea, vantul este slab si nebulozitatea mica;
  9. apare roua, in toate cazurile, cu exceptia celor discutate mai sus;
  10. aerul rece invadeaza solul rece;
  11. rasaritul este portocaliu;
  12. vantul este slab si adie spre coama muntilor;
  13. diminetile sunt racoroase cu vant slab, fara directie precisa, iar cerul este senin;
  14. vantul bate puternic de la sud 2-3 zile timp bun;
  15. soarele este galben-portocaliu la apus.

 

Accesări: 12359
 

proalpin.ro