The Seven Summit

Publicat: Vineri, 04 Decembrie 2009 Tipărire Email
Share

The Seven Summit

  “The Seven Summit” este denumirea sub care, incepand din anii ’80 (Richard Bass), este cunoscuta incercarea de a escalada toate cele mai inalte varfuri de pe fiecare continent.

Din cauza interpretarilor asupra limitelor continentelor (geopolitic, geologic, geografic) exista mai multe interpretari asupra listei celor 7 varfuri. Astfel, o prima polemica a aparut in urma considerarii varfului Kosciuszko drept cel mai inalt varf din Australia (R. Bass), opusa acceptiunii lui Reinhold Messner, care considera ca varful Carstensz Pyramid este cel mai inalt de pe continentul Australia – Oceania.  O alta disputa apare asupra celui mai inalt varf din Europa, care, in general, este considerat Elbrus; exista, insa, destui care considera ca cel mai inalt varf din Europa este Mont Blanc.

Richard Bass,  este primul alpinist care a reusit atingerea celor 7 varfuri, in 1985 prin atingerea varfului Everest. Reinhold Messner a reconsiderat lista lui Bass, considerand ca cel mai inalt varf din Australia-Oceania este Carstensz Pyramid. Pat Morrow este primul care indeplineste lista lui Messner, urmat la scurt timp chiar de acesta, prin cucerirea varfului Vinson pe 3 decembrie 1986. In 1990, Rob Hall si Gary Ball au devenit primii care au terminat incercarea in doar sapte luni. Au inceput cu Everest, in 1990 pe 10 mai si au terminat in decembrie, pe 12, acelasi an, cu cateva ore inaintea termenului de sapte luni.

Prima femeie care a reusit performanta este Junko Tabei, prin cucerirea in 28 iulie 1992 a varfului Elbrus.

Pana in 2007 mai mult de 200 de alpinisti aveau in palmares cele 7 varfuri de pe lista lui Messner sau a lui Bass, aproximativ 30% dintre ei avandu-le pe toate cele 8.

Recordul mondial pentru lista lui Messner este de 156 de zile, reusit de alpinistul irlandez  Ian McKeever(37) in 2007, urmand ordinea: Vinson pe 25 ianuarie, Aconcagua pe 11 februarie, Kilimanjaro pe 3 mai, Carstenz Pyramid pe 16 martie, Everest pe 16 mai (petrecand doar 25 de zile pe munte), Elbrus pe 31 mai si Denali pe 30 iunie, invingand recordul anterior, apartinand canadianului Daniel Griffiths' cu 31 de zile.

In octombrie 2006 Kit Deslauriers a devenit prima persoana care a coborat pe schiuri de pe toate cele 7 varfuri (lista Kosciuszko), iar in ianuarie 2007 suedezii Olof Sundström si Martin Letzter au reusit acelasi lucru pentru Carstensz Pyramid.

Pe 16 mai 2007 Samantha Larson din California a devenit cea mai tanara femeie din America pe Everest si, in acelasi timp cea mai tanara persoana care a reusit indeplinirea Seven Summit.

Carstensz Pyramid (SUDIRMAN) – Australia si Oceania
    Carstensz Pyramid

Puncak Jaya (4884 m, “Varful Victoriei”), numit uneori Mount Carstensz sau Carstensz Pyramid (in memoria exploratorului olandez Jan Carstenz, cel care a zarit pentru prima data ghetarii de pe varf, motiv de a fi ridiculizat in Europa, data fiind apropierea locului de Ecuator), este cel mai inalt munte din Noua Guinee, apartinand continentului australian. Dupa ce Indonesia a preluat controlul asupra insulei, varful a fost redenumit 'Puntjak Soekarno', dupa primul presedinte al Indonesiei.

Varful este situat in vestul insulei Papua, in zona numita Dugunduguoo (Sudirman Range), fiind localizat la 4.08° latitudine sudica si 137.18°longitudine estica. Desi campurile de gheta au fost atinse inca din 1909 de catre exploratorul Hendrik Albert Lorentz, varful nu a fost cucerit pana in anul 1962 de catre o echipa de alpinisti formata din Harrer, Temple, Kippax si Huizenga. (Heinrich Harrer este eroul filmului  “7years in Tibet”).

Desi varful nu este acoperit de gheata, exista numerosi ghetari pe pantele sale, inclusiv ghetarul Carstensz, ghetarul Meren (disparut din 2000), si Northwall Firn. Desi diferenta de temperatura anuala este foarte mica (aprox. 0.5°C) analiza datelor istorice arata retragerea tot mai accentuata a ghetarilor in zona; ghetarul Puncak Trikora a disparut complet intre 1936 si  1962, iar ghetarul Meren s-a topit complet intre 1994 si 2000. Din punct de vedere tehnic este cel mai dificil dintre cele “7 varfuri”, doar cateva sute de oameni au reusit ascensiunea pe Carstenz, in mare masura din cauza instabilitatii politice din zona, precum si faptului ca este ascuns in jungla.

Olandezii au fost primii exploratori ai zonei, incepand cu 1898, pastrand insula Irian Jaya si dupa infrangerea in fata indoneziei in 1949. Insula a fost predata abia in 1963 sub presiuni diplomatice si militare, devenind o provincie a Indoneziei.

 Muntele este situat la o departare de peste 100 de kilometri de cea mai apropiata mare, fapt ce face si apropierea o incercare in sine, datorita jungle dense ce trebuie strabatuta. 

Vinson (ELLSWORTH) - Antarctica

    Masivul Vinson (4892 m)  este cel mai inalt munte din Antarctiva, fiind localizat la aproximativ 1200 km de Polul Sud. Masivul se intainde pe o suprafata de aproximativ 21 km lungime si 13 km latime. Existenta masivului este cunoascuta abia din 1957, cand a fost zarit de un pilot american, fiind numit in onoarea congresmanului Carl Vinson, cel care a sprijinit misiunea de cercetare in Antarctica. Vinson

Masivul este localizat la 78°35' latitudine sudica si 85°25' longitudine vestica.  Prima ascensiune este inregistrata pentru decembrie 1966 si apartine unui grup format de American     Alpine Club si the National Science Foundation. Patru membri ai expeditiei conduse de Nicholas B. Clinch au ajuns pe varf in ziua de 17 December 1966. Urcarea muntelui Vinson presupune putine dificultati tehnice, exceptandu-le pe cele de a strabate continentul Antarctic. Ca urmare a includerii pe lista celor 7, muntele a beneficiat de o mai larga atentie. Astfel intre 1985 si 2000 Adventure Network International, a adus peste 450 de alpinisti spre a escalada varful.

Elbrus (CAUCAZ) - Europa

Varful Elbrus(5642 m) apartine muntilor Caucaz, considerati limita intre continentele Europa si Asia. Varful este situat in nordul crestei principale caucaziene, in republica Kabardino-Balkaria. Elbrus Elbrus este un vechi con vulcanic, stins acum mai bine de 2000 de ani. Varful este cunoscut din antichitate, ca Strobilus, Cuvant latin ce desemneaza “con de pin”, urmare a formei conice a vechiului vulcan. Mitologia greaca istoriseste ca pe acest munte l-a inlantuit Zeus in vechime pe titanul Prometeu, cel care a furat focul de la zei, daruindu-l oamenilor, poate ca o alta referire la trecutul vulcanic al muntelui. Varful estic a fost urcat pentru prima data de ghidul kabardinian Killar Khashirov in 1829 intr-o expeditie stiintifica a armatei rusesti. Varful vestic, mai inalt, a fost urcat in 1874 de ghidul Akhia Sottaiev, care insotea un grup format din trei alpinisti britanici si unul eletian.

 La sfarsitul secolului 19 cunoscutul topograf Andrei Pastukhov a facut mai multe incercari de a atinge varful, esuate din cauza lipsei aclimatizarii. In memoria lui a fost numit un varf aflat la 4960m, unde a incercat sa-si stabileasca una din baze.
 In 1929 a fost construita la altitudinea de 4160 m primul adapost, numit Priut 11(refugiul celor 11). Refugiul a fost largit, in 1932, pentru 14 oameni.  In anul urmator un alt refugiu, situat intre cele doua varfuri, la altitudinea de 5350m a fost construit. In urmatorii ani ambele s-au dovedit neincapatoare, muntele fiind asaltat de alpinisti. Astfel incepand cu 1939 este proiectat si construit un adapost, format din 3 “cladiri” metalice care pot gazdui 120 de persoane. In timp, acest adapost a fost alimentat cu energie electrica. Incercarea de a crea o linie de teleferic nu a reusit in totalitate.

Pentru escaladarea muntelui exsita numeroase rute, cea mai comuna, fara crevase, urmeaza capatul liniei de teleferic, in timpul verii nu este neobisnuit ca pana la 100 de oameni sa incerce ascensiunea folosind aceasta ruta. Iarna ascensiunile sunt rare, apartinand, de obicei, alpinistilor foarte experimentati, Elbrus fiind renumit pentru brutalitatea iernilor sale. Varful nu este foarte tehnic, dar pune probleme din cauza inaltimii si vanturilor puternice. Rata anuala a mortalitatii este intre 15 si 30, in mare masura din cauza proastei echipari a celor care incearca atingerea varfului.

Uhuru (KILIMANJARO) - Africa

Kilimanjaro este un vulcan stins, cu trei conuri: Kibo, Shira si Mawenzi. Kibo este cel mai inalt in centru, Mawenzi este mai scund si , desi mai putin evident, Shira.    Conurile Kibo si Mawenzi sunt unite printr-o creasta lunga de 11 kilometri. Alcatuit din trei vulcani separati, masivul acopera o arie de 100 de km lungime si 65 de km latime.

Numele original este Kilima Njaro (Swahili) inseamna “muntele care straluceste”. Populatiile masai il numesc in limba lor Oldoinyo Oibor.

    Kilima NjaroVarful cel mai inalt este Uhuru, situat pe conul Kibo, si are altitudinea de 5895 metri. Desi inaltimea nu este foarte impresionanta, muntele Kilimanjaro are cea mai mare ridicare din lume fata de zonele invecinate: 4900 de metri deasupra campiilor care se intind la poale.Locatia 3°04' latitudine sudica, la doar 340 de km distanta de Ecuator,  37°21' longitudine estica; desi este foarte aproape de frontiera cu Kenya, este situat in intregime in Tanzania
    Masivul poate fi abordat in tot timpul anului, desi in timpul sezonului ploios este evitat datorita influentelor muntelui asupra climei. Prima ascensiune H. Meyer & L. Purtscheller, 1889 Aerul umed ce vine dinspre Oceanul Indian se ridicat pe pantele muntelui, eliberand cantitati insemnate de apa sub forma de zapada si ploaie. Acest lucru creeaza in jurul muntelui o zona cu o vegetatie bogata, ce contrasteaza cu vegetatia savanei, semidesertica a campiilor inconjuratoare.
 Parcul National Kilimanjaro, infiintat in 1973 si deschis in 1977, ocupa zona situata peste altitudinea de 2,700 m. Incluzand platoul Shira si varfurile Kibo si Mawenzi. Parcul are sase cai de acces prin rezervatia, infiintata inca din 1921.

McKinley(DENALI) – America de Nord

 Denali (Cel Inalt) este cuvantul americanilor nativi(Athabascan) care denumeste cel mai inalt varf din America de Nord – McKinley(6194 m), redenumit de catre William Dickey,  dupa Wiliam McKinley, al 25-lea presedinte al Statelor Unite. McKinleyVarful nordic, mai scund, a fost urcat prima data pe 3 aprilie 1910 de un grup de cataratori. Varful sudic a fost urcat prima data de Hudson Stuck, Harry Karstens, Walter Harper si Robert Tatum pe 7 iunie 1913.  Prima ascensiune pe ruta West Buttress a fost realizata in 1951 de o echipa condusa de Bradford Washburn. Prima ascensiune de iarna a fost realizata de Dave Johnston, Ray Genet & Art Davidson, titul cartii lor fiind foarte sugestiv: “Minus 148°”.

Pe 26 februarie 1917, a fost infiintat Parcul National Muntele McKinley cu scopul protejarii oii Dall (Ovis dalli), neincluzand in forma initiala varful.  In 1976 parcul a fost declarat Rezervatie Internationala a Biosferei, in 1978, o zona a lui fiind transformata de catre Jimmy Carter in Monument Natural.  In 1980, numele Parcul National Muntele McKinley a fost oficial schimbat in Denali National Park and Preserve. Exista multe posibilitati de escaladare , unele chiar foarte tehnice, majoritatea ascensiunilor inregistrandu-se pe West Buttress (80%, adica peste 20000 de alpinisti), doar 50% din incercari fiind incununate cu succes. Pana in 1997, peste 400 de accidente au fost raportate pe ruta West Buttress, inregistrandu-se moartea a 34 de alpinisti, in majoritatea cazurilor la coborare. Inaltimea maxima este de 6194 metri. Varful este situat la 63° 07' latitudine nordca si 151° 01' longitudine vestica.

Diferenta de presiune, datorata latitudinii mari la care se gaseste (63°, fata de 27° Everest) face dificila aclimatizarea pe Denali, ca si in alti munti arctici. Astfel intr-o zi de mai, alpinistii ar suporta echivalentul presiunii de la 6900 de metri, in comparatie cu Himalaya. Faptul se datoreaza subtierii troposferei catre poli.

Cea mai buna perioada pentru escaladare este intre mai si iunie, desi in iulie temperaturile sunt mai ridicate (instabilitatea atmosferica este mai mare). De asemeni, datorita temperaturilor mai ridicate de la sfarsitul lui iulie, podurile de gheata peste crevase se topesc, faptul ingreunand inaintarea. Din cauza incalzirii in aceasta perioada creste semmnificativ si riscul de avalansa. Cea mai mare rata de succes se inregistreaza in iunie. Intre noiembrie si aprilie media temperaturilor este intre -56 si -34 grade Celsius, la inceputul lui mai ajungand la 10 grade. Combinand aceste temperaturi cu vanturi care pot ajunge in lunile de iarna la 160 km/h si cu forma reliefului, care dubleaza velocitatea vantului obtinem unul dintre cele mai ostile medii de pe planeta.

Aconcagua (ANZI) – America de Sud

Aconcagua, în original în spaniolă, Cerro Aconcagua, se găseşte în Argentina şi este simultan cel mai înalt munte din ambele Americi, din emisfera sudică, precum şi cel mai înalt munte din afara Asiei şi unul din Cele şapte vârfuri importante ale lumii. Parte a lanţului muntos al Anzilor Cordilieri este mărginit de văile Valle de las Vacas la nord şi est, respectiv de Valle de los Horcones Inferior la vest şi sud. Muntele şi împrejmuirile sale fac parte din parcul regional numit Parque provincial Aconcagua. Muntele are a serie de gheţari, dintre care cei mai masivi sunt Gheţarul polonezilor (conform Glaciar de los polacos) şi Gheţarul englezilor (conform Glaciar de los inglesos).   AconcaguaExistă şi un râu omonim, Rio Aconcagua, care izvoreşte de pe panta sudică şi apoi curge spre vest, vărsându-se în Oceanul Pacific la 20 km nord de oraşul Valparaíso, Chile.

Muntele este rezultatul intrării plăcii tectonice Nazca sub placa tectonică a Americii de Sud în timpul "recentei" orogeneze a lanţului montan al Anzilor. Evident, muntele nu este un vulcan ci un munte de încreţire. Originea numelui însuşi este contestată, existând păreri care susţin că ar proveni din limba Quechua, fiind o adaptare a expresiei Ackon Cahuak, care ar însemna "Santinela de piatră", sau că ar proveni din limba Arauca, fiind o transformare a expresiei Aconca-Hue, numele de atunci al râului Aconcagua, care în varianta din Chile ar însemna "Vine pe partea cealaltă", din moment ce populaţiile native credeau că râul izvora de pe versantul vestic al muntelui.

 În termeni montani, Aconcagua este un munte realtiv uşor de urcat, dacă se foloseşte ruta nordică, cea care este considerată a fi cea "normală". Deşi efectele de altitudine sunt severe (presiunea atmosferică pe vârf este 40 % din presiunea atmosferică de la nivelul mării) totuşi nu este necesară folosirea oxigenului suplimentar. Recordul pentru ruta nordică a fost stabilit în 1991, fiind de 5 ore şi 45 de minute.

Cea de-a doua cea mai frecventă rută implică traversarea Gheţarului Polonezilor. Această variantă de urcare porneşte din valea Vacas, urcă până la baza gheţarului şi apoi foloseşte partea finală a traseului rutei nordice.Variantele de urcare folosind muchiile sudice şi sud-vestice sunt mult mai dificile din punct de vedere alpinistic, iar urcarea feţei sudice este considerată foarte dificilă.

Prima urcare înregistrată a fost în 1897, fiind condusă de britanicul Edward Fitzgerald. Vârful a fost atins de elveţianul Matthias Zurbriggen în ziua de 14 ianuarie şi apoi de alţi doi membri ai expediţiei câteva zile mai târziu.

Atingerea altitudinii maxime se face de obicei pe versantul nordic întrucât este cel mai accesibil. Staţionarea în tabere intermediare este o practică obişnuită. Altitudinile prezentate sunt aproximative şi orientative.

Everest (HIMALAYA) – Asia

Everest (Chomolungma – Zeita Mama a Universului, Qomolangma, Zhūmùlǎngmǎ Fēng sau Sagarmatha – Zeita cerului) este cel mai inalt munte de pe Pamant, masurat de la nivelul marii.   Everest Numele Everest ii este atribuit din 1865 de catre Andrew Waugh, in onoarea lui George Everest, guvernatorul britanic al Indiei.Muntele apartine lantului himalayan, fiind localizat intre India, China , tibet si Nepal, la 27°59′latitudine nordca si 86°55′longitudine estica. Radhanath Sikdar, un matematician indian, este cel care a stabilit pentru prima data ca Everest (cunoscut pe atunci drept varful XV) este cel mai inalt din lume, pe baza calculelor facute cu ajutrul teodolituui de la o distanta de 240 km, in 1852, cand a determinat pentru varf inaltimea de 8839 m, cu doar 8 metri mai putin decat inaltimea acceptata azi.

Everest, desi cel mai inalt munte masurat de la nivelul marii, este concurat ca inaltime absoluta de muntele Mauna Kea din Hawaii, care se ridica de la baza la 10200 de metri (4205 m de la nivelul marii). Un alt contracandidat este Denali, mai sus mentionat, care, desi de la nivelul marii se ridica doar la 6193 m, fata de zonele inconjuratoare (cu inaltimi intre 300 si 900 m) se ridica cu 5300-5900 m, fata de Everest care se sprijina pe platoul tibetan (cu inaltimi de 5200 m), inaltandu-se doar cu 3650 m.

Masurand din centrul Pamantului, varful Chimborazo din Ecuador (6267 m) este cel mai inalt din lume, fiind fata de Everest (situat la 6382 km distanta de centrul Pamantului) cu 2168 metri mai inalt (datorita formei geoide a Pamantului).

Prima ascensiune reusita pe Everest apartine neozeelandezului Edmund Hillary si nepalezului Tenzing Norgay si dateaza din 9 mai 1953,  ca urmare a unei expeditii condusa de John Hunt. Primele incercari si prima, presupusa, apartin englezilor George Mallory si Andrew Irvine, morti in ziua de 8 iunie 1924 intr-una din incercarile de a atinge varful. Everest este muntele tuturor recordurilor, pana in 2006 inregistrandu-se peste 3050 de reusite pe varf, mai multe decat pe oricare alt optmiar.   In 1978 Reinhold Messner reuseste pe Everest prima ascensiune fara oxigen suplimentar. Contestat, Messner a intreprins in 1980 o ascensiune pe ruta nordvestica, mult mai dificila, reducand-si inamicii la tacere.

Everest detine si tristul record din 1996, descris si dezbatut de Jon Krakauer in cartea “Into Thin Air”,  cand opt alpinisti au murit intr-o singura zi in incercarea de a atinge varful.  Pe 14 mai 2005 Didiere Delsalle, Franta, a aterizat cu elicopterul pe varf, inregistrand, simultan, cea mai inalta aterizare si cea mai inalta decolare cu elicopterul. In 2006 este inregistrata si prima coborare pe schiuri de pe Everest, intreprinsa de aventurierii suedezi Tormod Granheim si Tomas Olsson. In timpul coborarii Olsson si-a pierdut viata, cazand de la o inaltime de aproximativ 1700m.

Accesări: 14145
 

proalpin.ro