Everest, pionierii

Publicat: Marți, 22 Decembrie 2009 Tipărire Email
Share

George MalloryPrima incercare de a excalada Everestul a fost facuta in 1921 de o expeditie britanica, care a strabatut 400 de mile de-a lungul platoului tibetan, pentru a ajunge la poalele muntelui. 

O furtuna naprasnica i-a obligat sa abandoneze incercarea, in ciuda faptului ca alpinistii, printre care se gasea George Leigh Mallory, au descoperit o ruta aparent practicabila catre varf. Cand ulterior Mallory a fost intrebat de un ziarist de ce a vrut sa escaladeze Everestul, acesta a replicat “Pentru ca e acolo”.


O a doua expeditie britanica, din care facea parte si Mallory, s-a intors in 1922, iar alpinistii George Finch si Geoffrey Bruce au ajuns la o inaltime impresionanta de peste 8200 de metri. Intr-o alta incercare facuta de Mallory in acel an, sapte hamali facand parte din tribul Sherpa au fost ucisi intr-o avalansa. (Tribul Sherpa, basatinasii din regiunea Khumbu, au jucat multa vreme un rol esential in escaladarea muntilor Himalaya, datorita fortei lor fizice si a abilitatii lor de a rezista la altitudini mari).

In timpul celei de a treia expeditii, Mallory si partenerul sau Andrew Irvine au disparut in timp ca se catarau (sau cand coborau) fata de Nord-Est, incercand prima ascensiune a Everestului. Ultima data au fost vazuti cu cateva sute de metri inainte de varf. Soarta lor a fost necunoscuta timp de 75 de ani pana in 1999 cand a fost descoperit trupul lui Mallory. Incercarea lor a ramas subiect de speculatii pana in zilele noastre.

Ulterior au fost mai facute cateva incercari de a ajunge pe varf prin Tibet, incercari care nu avut succes. Dupa al doilea razboi mondial, Tibetul si-a inchis granitele pentru straini, insa, in 1949, Nepalul si-a deschis poarta catre lume, astfel ca in 1950 si 1951 cateva expeditii britanice au facut escaladari de explorare. In 1952, o expeditie elvetiana a facut prima incercare reala de a ajunge pe varf. Doi alpinisti, Raymond Lambert si Tenzing Norgay, au ajuns la inaltimea de 8598 de metri, foarte aproape de varf, insa au trebuit sa se intoarca, din cauza lipsei proviziilor.

Mallory si IrvineSurprinsi de succesul partial al expeditiei elvetiene, britanicii au organizat in 1953 o imensa expeditie, sub comanda colonelului John Hunt. Pe langa faptul ca din expeditie faceau parte cei mai buni alpinisti britanici si bastinasi experimentati, asemenea lui Tenzing Norgay, expeditia a recrutat si talente din Commonwealthul britanic, cum ar fi neo-zeelandezii George Lowe si Edmund Hillary. Hillary era de meserie apicultor, insa in timpul liber practica alpinismul. Membrii expeditiei au fost echipati cu cizme si haine bine captusite, echipament radio portabil si sisteme de oxigen cu circuit deschis si inchis.

Sunt multe teorii despre ce s-a intamplat cu Mallory si Irvine in timpul incercarii fatale din anul 1924. Se pare ca toti au cate o teorie si toate sunt diferite.

Iata faptele:

Wynn Harris, in timpul expeditiei din 1933 spre Everest a gasit un piolet la altitudinea aproximativa de 8229 metri. Locatia este destul de precisa. Harris a luat pioletul si l-a lasat pe al sau in acel loc. Locul este la 20 de metri sub creasta, pe o portiune plata, la aproape 300 metri deasupra locului in care a fost descoperit corpul neinsufletit al lui Mallory. Nimeni in afara celor doi nu a urcat atat de sus. Cele trei crestaturi sugereaza ca ar fi apartinut lui Irvine.

In 1999 Eric Simonson a gasit o butelie de oxigen, care a fost identificata ca fiind din anul 1924. Desi nu se cunoaste locatia precisa, aceasta stabileste clar ca cei doi au urcat sus pe creasta nord-estica, deasupra benzii galbene. Este aproape imposibil ca George Mallory sa fi cazut de pe aceasta creasta.

Harta 1Prima teorie, bazata pe un sir de presupuneri, afirma ca cei doi au reusit sa cucereasca varful. Teoria, bazata pe declaratia lui Noel Odell ca a vazut doi oameni intreptandu-se catre varf (in timp ce se catarau pe  “second step”) afirma ca dupa ce au iesit din campul vizual au reusit sa atinga varful.

Posibil ca ei sa fi pornit tarziu coborarea, poate si datorita problemelor cu resursele de oxigen, descoperind ca adevaratul ucigas este coborarea.

Teoria mai presupune si ca George Mallory nu a cazut de pe creasta nord-estica, asa cum multi cred. Trupul lui a fost gasit departe de baza acesteia si, desi a suferit o fractura la piciorul drept, corpul lui nu a fost atat de afectat precum se presupune ca ar fi fost in urma unei asemenea caderi.

Se presupune ca dupa cucerirea varfului Mallory a ales pentru coborare o alta ruta, posibil prin Marele Culoar( pe care si Messner a folosit-o ca sa evite coborarea pe Second Step), si, in timp ce traversa muntele spre ruta initiala a suferit o cadere scurta, dar fatala. Irvine a continuat pana cand a murit, de asemeni, datorita extenuarii sau unei caderi.

Multe teorii se bazeaza pe presupunerea ca relatarea lui Noel Odell este veridica. Initial acesta declarase ca I-a urmarit pe cei doi apropiindu-se si catarandu-se peste Second Step, pentru ca apoi, dupa ce a vazut cat de dificil este pasajul, sa aiba anumite indoieli. Multi presupun, insa,  ca afirmatia initiala este cea corecta.

Harta 2O a doua teorie presupune ca acesta a facut o afirmatie falsa si ca cei doi nu au urcat acest pasaj asa cum crezuse el( desi cercetarile ulterioare din punctul de observatie al lui Odell arata ca acesta cu greu s-ar fi putut insela si ca , de fapt, descrierea lui ii plaseaza pe cei doi la al treilea pasaj (Third Step)).

Descurajati de masivitatea celui de-al doilea pasaj, care astazi este urcat cu ajutorul unei scari, cei doi si-ar fi recunoscut infrangerea, intorcandu-se pe unde au urcat. Acest lucru este suspicios, pentru ca in aceasta situatie nu se explica de ce corpul lui Mallory a fost gasit acolo unde a fost gasit.

Teoria sugereaza ca cei doi s-au despartit cumva in intuneric sau ca Irvine a fost rapus cumva de raul de altitudine si Mallory a continuat singur. Oricum, din nu se stie ce motive, se presupune ca Mallory a abandonat ruta stabilita si s-a blocat cumva pe fata Everestului. Este posibil ca, in incercarea de a atinge Tabara a IV-a sa se fi dezorientat si sa fi gresit traseul. Se presupune ca a urmarit “banda galbena a Everestului” unde a cazut, gasindu-si moartea.

Acest fapt scurteaza distanta de unde ar fi cazut Mallory, potrivindu-se cu starea in care a fost gasit cadavrul. Se pare ca a supravietuit putin dupa cazatura, pentru ca Thom Pollard povesteste ca avea ochii inchisi si fata calma. El afirma ca este exclus sa fi avut o moarte agonizanta, deoarece deasupra ochiului stang avea o fractura de marimea unei mingii de golf.

Harta 3A treia teorie poate fi elaborata in doua forme. In cea mai simpla forma Irvine si Mallory ar fi fost zariti catarandu-se pe “first step”. Cu oxigen doar pentru inca o ora ei s-au speriat de traversarea periculoasa catre “second step”. Au urcat “first step” sa vada daca cealalta fata a culmii de nord-est le ofera o ruta mai buna pentru a ocoli “Second step”. Nu era asa. Realizeaza ca oxigenul le-ar ajunge sa atinga cel mult baza celui de al doilea prag, poate, cel mult sa-l urce. Si apoi ? Convinsi de inutilitatea gestului lor hotarasc sa se intoarca. In jumatate de ora sunt surprinsi de o furtuna de zapada. Mallory aluneca si cade. Irvine incearca sa-l opreasca prinzand coarda cu ambele maini, dar in zadar, cei doi cad pe panta accidentata a fetei nordice, incercand in van sa se opreasca. La un moment dat coarda se rupe si cei doi sunt separati. Daca nu s-ar fi rupt, caderea ar fi continuat spre ghetarul Rongbuk si Mallory ar fi fost ingropat intr-un strat masiv de gheata.

O varianta mai complexa poate fi construita bazandu-ne pe faptul ca Odell I-ar fi zarit pe cei doi chiar pe cel de-al doilea prag. Pentru a nu-l trage pe Irvine spre zona cea mai periculoasa, Mallory ar fi luat si oxigenul acestuia,  lasandu-l sa se intoarca singur spre tabara Vi. Cu cele doua ore de oxigen ar fi avut o sansa formidabila sa atinga varful. Dar, extenuat, la coborare, ar fi fost aproape un miracol daca ar fi ajuns atat de departe pe cat se presupune, inainte de caderea fatala.

Oricare ar fi concluzia finala, pe care fiecare dintre noi o poate trage, un lucru ramane indiscutabil – fascinatia pe care inaltmile, in speta muntele Everest, o exercita asupra oamenilor si, mai ales, eforturile supraomenesti pe care acestia sunt capabili sa le faca in drumul lor spre varf.

Accesări: 8778
 

proalpin.ro