Calcar

Publicat: Luni, 02 Noiembrie 2009 Tipărire Email
Share

Calcarul sau carbonatul de calciu este o rocă sedimentară ce ia nastere in procese chimice (oolitice), biogene si organogene (formate din resturile scheletelor calcaroase ale unor alge si animale nevertebrate), alcătuită în special din mineralele calcit şi aragonit, ambele având formula chimică (CaCO3), de culoare albă, cenușie, roșie, neagră etc.

Mineralele care mai pot să fie prezente în proporţii foarte variabile sunt argilele (hidroxilicate metalice sau nemetalice ca aluminiu, magneziu, fier, calciu, potasiu şi sodiu), dolomitul (CaMg(CO3)2), cuarţul, gipsul şi alte minerale. Calcarul care conţine un procent ridicat de argile este numita marna. Calcarul care are în proporţii diferite elemente organice în compoziţie este numit calcar bituminos dacă creşte procentul de sulf fiind numit stinkkalk (calcar puturos).

Calcarele au o importanţă economică deosebită, fiind folosite ca materie primă în industria de construcţii, sunt rezervoare naturale de depozitare a petrolului, gazelor naturale, sau este roca în care au loc procesele carstice, cu formarea peşterilor acestea fiind locuri de atracţie turistică.

Masivul Piatra Craiului Strate de calcar in Piatra Craiuluise deosebește geologic şi morfologic de masivele şi grupele muntoase înconjurătoare, Munţii Leaota, Munţii Bucegi, Munţii Făgăraş şi Munţii Iezer-Păpuşa. În timp ce aceste grupe montane sunt formate aproape exclusiv din roci cristaline, Crai-ul, cum este adesea alintat, este o "lamă" tăioasă şi abruptă de roci metamorfice, în special roci calcaroase de vârsta jurasică, lungă de aproximativ 24 - 26 km, orientată de la sud-vest spre nord-est, şi lată de aproximativ 6 - 8 km, pe direcţiile perpendiculare corespunzătoare. Cunoscuţii pereţii verticali, inalţi de 400-650 m, dintre Padina Lăncii şi Valea lui Ivan, au luat naştere datorită stratificării pe orizontală a calcarelor.

Munţii Şureanu (Sebeş) sunt o grupă muntoasă a Munţilor Şureanu-Parâng-Lotrului, aparţinând de lanţul muntos al Carpaţilor Meridionali. Cel mai înalt pisc este Vârfu lui Pătru, având 2.130 m. Munţii Şureanu reprezintă un uriaş castel de ape subterane şi de suprafaţă. În calcare apele subterane se gasesc in reţele de fisuri şi goluri carstice.În adânc rezultă cursuri de apă cu lungimi de sute şi mii de metri.Izvoarele de tip resurgenţă (Şipot, Şura Mare, Ciclovina sau exurgenţă (Izvorul de sub Piatră,Cuculeu) apar in mod obişnuit la marginea zonei calcaroase.

Munţii Piule-Iorgovanu, cunoscuţi în literatura turistică sub numele de Retezatul Mic, se află situaţi în partea sudică a Munţilor Retezat, a căror creastă sudică o continuă către vest, făcând legătura cu Munţii Godeanu. Aspectul reliefului detaşează aceşti munţi atât de Retezatul aflat la nord, cât şi de Godeanu, aflat în vest, motiv esenţial pentru care sunt connsideraţi un grup montan aparte. Particularitatea lor rezidă în alcătuirea geologică, ce constă în prezenţa calcarelor jurasice cu grosimi mari, dispuse monoclinal (înclinat). Aceasta face ca relieful carstic să fie dezvoltat, atât prin forme de suprafaţă (lapiezuri, doline, chei, sectoare de văi seci), cât şi de adâncime (peşteri, avene).

Munţii Apuseni sunt munţi tineri, de încreţire, formaţi în orogeneza alpino-carpato-himalayana. Sunt compuşi în general dintr-un mozaic de roci, predominant calcare, de aceea se explică numărul foarte mare de peşteri existente în zonă. Relieful este unul carstic, bine dezvoltat, alcătuit din peşteri (Peştera Urşilor, Peştera Meziad), chei (Cheile Turzii), defilee (Defileul Mureşului). Altitudinile nu depăşesc 2.000 m, cu maxime de 1.849 m, la Vârful Cucurbăta Mare, 1.836 m Vârful Vlădeasa, respectiv 1.826 Muntele Mare. În medie altitudinile oscilează în jurul a 1.000 de metri. Masivele muntoase pornesc radiar, din centru şi intră în contact direct cu Câmpia de Vest, prin depresiunile "golf": Zarand, Beiuş, Vad Borod, bine populate, aşezările urcând până la 1600 m. Principalele căi de traversare a Apusenilor sunt Pasul Vălişoara Vântului, Pasul Vârtop şi Pasul Vârfurile.

Masivul Buila-Vânturariţa, situat in sudul Munţilor Căpăţânii,  prezintă caracteristicile specifice reliefului carstic, cu numeroase forme exocarstice (chei, abrupturi calcaroase, doline, câmpuri de lapiezuri, grohotişuri calcaroase, hornuri, ace, strungi) şi endocarstice (peşteri şi avene). Datorită caracterului de insularitate şi accesibilităţii dificile, în masiv s-au păstrat nealterate numeroase elemente ale patrimoniului natural: habitate naturale, păduri virgine, numeroase specii ocrotite ale florei şi faunei, situri mineralogice şi paleontologice, peşteri. Un element de atracţie şi valoare suplimentar al parcului îl constituie existenţa în perimetrul acestuia sau în imediata apropiere a numeroase obiective cultural-istorice: mănăstirile Arnota, Bistriţa, Horezu, Frăsinei, schiturile Pătrunsa, Pahomie, Iezer, Bradu, Jgheaburi, bisericile fostelor schituri 44 Izvoare, Păpuşa, Peri, bisericile rupestre din Peştera Liliecilor, bisericile din localităţile din zonă, precum şi tradiţiile, obiceiurile şi arhitectura tradiţională din satele de la poalele muntelui.

Spectaculoasele chei ale Bicazului şi cele, mai mici, ale Şugăului spintecă, primele, gigantice mase de calcare jurasice, iar ultimele, calcare de vîrstă cretacică. Asocierile de jaspuri, cenuşi vulcanice, conglomerate, marne şl gresii, roci diferit colorate şi variate ca formă şi alcătuire, care se întîlnesc pe traseul Lacu Roşu-Bicazu Ardelean, fac ca imensa spintecătură a Bicazului, pe axa căruia se desfăşoară majoritatea punctelor de atracţie din regiune, să constituie unul din cele mai remarcabile itinerare turistice din Carpaţii noştri.

Accesări: 11082
 

proalpin.ro