Măceşul (Rosa canina)

Publicat: Marți, 06 Noiembrie 2012 Tipărire Email
Share
Înrudit cu trandafirul, alături de care face parte din genul Rosa, familia Rosaceae, macesul este raspandit, prin cele aproximativ 200 de specii ale sale, în majoritatea regiunilor temperate si subtropicale ale emisferei nordice. Numai la noi in ţară întâlnim 51 de specii spontane sau cultivate, cea mai răspândită fiind specia spontană Rosa canina L. Denumirile populare sunt extrem de variate: cocadar, calcaderiu, cecadar, cascadin, ciucuri de maracine, mărăcinele cioarei, macies, mărăcinele coțofenei, răsura, rug de măceş, rug sălbatic, rugul-vacii, ruja, rujita, scoabe, scochin, scoruș nemțesc, sipica, suiș, trandafir de câmp, trandafir sălbatic, trandafir de pădure, trandafir câinesc, tufa de rug, zgorghin. Foarte asemănător cu macesul este si trandafirul de dulceața, Rosa rugosa. Dintre nenumăratele specii de măceş o atenție deosebita o merita macesul de munte, Rosa pendulina L, care prezintă un conținut de 10 ori mai mare de vitamina C decât macesul obișnuit de șes, Rosa canina L.
 
 
Arealul de răspândire
Macesul (Rosa canina) este o specie de planta nativa în Europa, nord-vestul Africii si în vestul Asiei , extrem de raspandit, fiind foarte puțin pretențios. Creste in tufe de 1-5 m înălţime si pe cele mai sărace soluri, pietroase si erodate, pe pante inclinate, pana la înălțimi de 1.200 - 1.700 m si nu are nevoie speciale in privința apei, dar nu rezista in turbării si pe terenuri mlăștinoase si are nevoie de soare. Este un arbust deciduu, cu o înălţime care variază între 1 si 5 metri. Astfel, macesul îl intalnim atât in liziere de păduri de foioase, pe coaste însorite sau semiumbrite, cat si pe păşuni, fâneţe, in apropierea lacurilor, pe vai si lunci de râuri sau pe marginea drumurilor si a cailor ferate. Tulpina, cu ramuri lungi de 1- 4 m, este acoperita de tepi mici, ascuțiți, sub forma de cârlig. Frunzele sunt penate, cu 5-7 frunzulițe. Florile sunt de obicei roz pal, dar exista si plante cu flori albe sau roz închis. Au un diametru de 4-6 cm si sunt formate din cinci petale. Maceşele sunt, de fapt, pseudofructe, rezultate din dezvoltarea receptaculului floral. In interiorul lor se afla achenele, adevăratele fructe, denumite impropriu semințe, care sunt si ele utilizate, si peri aspri care pot produce alergii. Măceşele au forma sferica sau elipsoidala, culoare portocalie in faza de pârga si roșie sau roșie-portocalie la maturitatea deplina, pentru a căpăta apoi, atunci când încep sa se înmoaie, o culoare roșu închis.
 
 
Organe recoltate
Recoltarea începe în momentul când fructele trec de la culoarea cărămizie spre roşu-portocaliu. Acest moment corespunde cu sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie, perioadă în care măceşele conţin cantitatea cea mai mare de vitamina C, principiul lor activ de bază. Fructele sunt utilizate la producerea de siropuri, ceaiuri, dulcețuri, gemuri. De la măceş putem valorifica şi florile proaspete, din care se pot prepara ceaiuri.
 
 
Principii active
Fructul este foarte bogat în vitamina C, conținând peste 2000 mg din aceasta substanța la 100 de grame de fruct. Măceşul conţine numeroşi componenţi, cum ar fi acidul dehidroascorbic, vitamina A, vitaminele B1 şi B2, vitamina P, acid nicotinic, vitamina K, zahăr invertit, acizii citric şi malic, pectine, ulei volatil, ulei gras, flavonoizi, carotenoide, săruri minerale, urme de vanilină, alfa şi beta tocoferol (vitamina E), lecitine, zaharuri, fiind un adevărat rezervor de vitamine pentru organismul uman.
 
 
Indicații terapeutice
Ceaiul de măceşe tratează intoxicațiile, diareea, afecțiunile hepatice, febra, viermii intestinali (în acest caz, si pulberea de măceşe este foarte eficienta), palpitațiile. Afecțiunile rinichilor si ale vezicii urinare pot fi tratate cu ajutorul ceaiului de semințe de măceş. Elixirul de măceş este recomandat în tratarea bronșitei cronice si a tusei de bătrânețe. Infuzia din florile proaspete ale măceşului reprezintă un laxativ eficient pentru copii

Înrudit cu trandafirul, alături de care face parte din genul Rosa, familia Rosaceae, macesul este raspandit, prin cele aproximativ 200 de specii ale sale, în majoritatea regiunilor temperate si subtropicale ale emisferei nordice. Numai la noi in ţară întâlnim 51 de specii spontane sau cultivate, cea mai răspândită fiind specia spontană Rosa canina L. Denumirile populare sunt extrem de variate: cocadar, calcaderiu, cecadar, cascadin, ciucuri de maracine, mărăcinele cioarei, macies, mărăcinele coțofenei, răsura, rug de măceş, rug sălbatic, rugul-vacii, ruja, rujita, scoabe, scochin, scoruș nemțesc, sipica, suiș, trandafir de câmp, trandafir sălbatic, trandafir de pădure, trandafir câinesc, tufa de rug, zgorghin. Foarte asemănător cu macesul este si trandafirul de dulceața, Rosa rugosa. Dintre nenumăratele specii de măceş o atenție deosebita o merita macesul de munte, Rosa pendulina L, care prezintă un conținut de 10 ori mai mare de vitamina C decât macesul obișnuit de șes, Rosa canina L. 

Arealul de răspândire 

Macesul (Rosa canina) este o specie de planta nativa în Europa, nord-vestul Africii si în vestul Asiei , extrem de raspandit, fiind foarte puțin pretențios. Creste in tufe de 1-5 m înălţime si pe cele mai sărace soluri, pietroase si erodate, pe pante inclinate, pana la înălțimi de 1.200 - 1.700 m si nu are nevoie speciale in privința apei, dar nu rezista in turbării si pe terenuri mlăștinoase si are nevoie de soare. Este un arbust deciduu, cu o înălţime care variază între 1 si 5 metri. Astfel, macesul îl intalnim atât in liziere de păduri de foioase, pe coaste însorite sau semiumbrite, cat si pe păşuni, fâneţe, in apropierea lacurilor, pe vai si lunci de râuri sau pe marginea drumurilor si a cailor ferate. Tulpina, cu ramuri lungi de 1- 4 m, este acoperita de tepi mici, ascuțiți, sub forma de cârlig. Frunzele sunt penate, cu 5-7 frunzulițe. Florile sunt de obicei roz pal, dar exista si plante cu flori albe sau roz închis. Au un diametru de 4-6 cm si sunt formate din cinci petale. Maceşele sunt, de fapt, pseudofructe, rezultate din dezvoltarea receptaculului floral. In interiorul lor se afla achenele, adevăratele fructe, denumite impropriu semințe, care sunt si ele utilizate, si peri aspri care pot produce alergii. Măceşele au forma sferica sau elipsoidala, culoare portocalie in faza de pârga si roșie sau roșie-portocalie la maturitatea deplina, pentru a căpăta apoi, atunci când încep sa se înmoaie, o culoare roșu închis.

Organe recoltate

 Recoltarea începe în momentul când fructele trec de la culoarea cărămizie spre roşu-portocaliu. Acest moment corespunde cu sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie, perioadă în care măceşele conţin cantitatea cea mai mare de vitamina C, principiul lor activ de bază. Fructele sunt utilizate la producerea de siropuri, ceaiuri, dulcețuri, gemuri. De la măceş putem valorifica şi florile proaspete, din care se pot prepara ceaiuri.

Principii active

 Fructul este foarte bogat în vitamina C, conținând peste 2000 mg din aceasta substanța la 100 de grame de fruct. Măceşul conţine numeroşi componenţi, cum ar fi acidul dehidroascorbic, vitamina A, vitaminele B1 şi B2, vitamina P, acid nicotinic, vitamina K, zahăr invertit, acizii citric şi malic, pectine, ulei volatil, ulei gras, flavonoizi, carotenoide, săruri minerale, urme de vanilină, alfa şi beta tocoferol (vitamina E), lecitine, zaharuri, fiind un adevărat rezervor de vitamine pentru organismul uman.

Indicații terapeutice 

Ceaiul de măceşe tratează intoxicațiile, diareea, afecțiunile hepatice, febra, viermii intestinali (în acest caz, si pulberea de măceşe este foarte eficienta), palpitațiile. Afecțiunile rinichilor si ale vezicii urinare pot fi tratate cu ajutorul ceaiului de semințe de măceş. Elixirul de măceş este recomandat în tratarea bronșitei cronice si a tusei de bătrânețe. Infuzia din florile proaspete ale măceşului reprezintă un laxativ eficient pentru copii 

Accesări: 5015
 

proalpin.ro