Bulbucul de munte(Trollius europaeus)

Publicat: Joi, 20 Iunie 2013

Bulbuci in Muntii BaiuluiSmălţuind coastele mai umede cu auriul florilor lor boghioase sînt bulbucii (…). Din tufişul de frunze mai adînc crestate şi răsfirate ca degetele de la mînă, se înalţă la vîrf de rămurea boţurile de aur ca nişte trandafiri bătuţi. Floarea are o minunată apărare a polenului, spre a nu fi spălat de ploaie. Rar cînd învelişul galben-auriu al florii, potirul verde de la alte flori, este răsfrînt în afară. Ţi se pare că floarea e mereu îmbobocită. Insectele care vin după nectarul bogat ce se află la piciorul petalelor, gălbui şi ele, trebuie să-şi deschidă cu sila drum printre numeroasele antere, vreo sută şi mai bine. S-a observat o curiozitate. Nu toate anterele se deschid în aceeaşi zi. Întîi se deschid cele externe şi apoi staminele se pleacă în afară. A doua zi se deschid anterele mijlocii şi iarăşi se îndoaie în afară. Aceste mişcări se fac cu o punctualitate demnă de admirat. Măcar că cresc uneori multe la un loc în calea vitelor, acestea nu pun gura pe plantă, căci şi ea e otrăvitoare.

FLORA ROMÂNIEI – Ion Simionescu


Bulbucul de munte (Trollius europaeus) aparține familiei Ranunculaceae, alături de multe alte plante din peisajul carpatic ( bujor - paeonia, piciorul cocoșului – ranunculus, omag – aconitum etc). Este o plantă perenă, erbacee, deosebită ca aspect și elegantă.

Tulpina erectã glabră, simplă şi înaltă (10-60 cm) prezintă la vârf o singură floare (rareori mai multe). Floarea este mare (până la 3 cm în diametru), galbenă, asemănătoare cu bujorul având un periant petaloid din 5-15 tepale mari care se acoperă una pe alta, de un galben-verzui până la galben-auriu, pe dinafară cu vinişoare verzui, 5 sau mai multe nectarii, androceu cu numeroase stamine, gineceu policarpelar. Frunzele sunt de un verde întunecat, adînc divizate în trei sau cinci, iar cele de la baza tulpinii au codiţe lungi. Fructul este o foliculă.

Înfloreşte în mai-iulie. Creşte începînd din zona păduroasă pînă în zona alpină, prin poieni, păşuni, rine, în locuri cu destulă umezeală.

Planta este răspîndită în toată ţara, pe pante ierboase, pășuni, poieni, brâne, în locuri umede și la marginea pădurilor, în zona subalpină și alpină a munţilor Carpaţi.

Valoarea estetică a speciei este însoţită şi de aceea ştiinţifică, deoarece relativa ei instabilitate morfologică şi ecologică ridică încă destule probleme pentru cercetători; la noi prezintă, în acest context, trei varietăţi şi patru forme, încă în studiu. Planta este protejată pe teritoriul României, fiind trecută în Lista roşie a plantelor superioare din România, alături de bujorul românesc, garofiţa Pietrei Craiului, papucul doamnei, floarea de colţ, laleaua pestriţă, narcisa sălbatică, crinul de pădure, liliacul carpatin etc.

Bibliografie:
Accesări: 4893