Munţii Ciucaş

Publicat: Miercuri, 09 Martie 2011 Tipărire Email
Share

"Nu departe de hotarul răsăritean al Carpaţilor Meridionali, se înalţă, mai semeţi ca vecinii ce-i înconjură, munţii Ciucaş. Dacă în acest masiv senzaţiile tari trăite sub prăvălişurile Bucegilor lipsesc, în schimb găsim ambianţa caldă a pădurii care ne însoţeşte pînă la cabana Ciucaş, construită ila limita inferioară a golului alpin. Dincolo de ea, încep să apară ţîşniri de piatră sau prăbuşiri de stînci care modifică decorul, amplificîndu-i frumuseţea. Urmînd poteca ce încinge împietritele povîrnişuri ale masivului, trecem în revistă covîrşitoarea dăltuire a pereţilor sau îngemînarea unor turnuri cu forme ciudate şi înţelegem atracţia drumeţilor spre izolata colonie a frumosului înscrisă în rîndul masivelor fotogenice cu numele de Ciucaş."

Emilian Cristea - Munţii şi fotografia


Munţii Ciucaş fac parte din ramura sudică a Carpaţilor Orientali şi, datorita constituţiei lor geologice, prezintă asemănări cu masivele Ceahlău şi Bucegi. Masivul Ciucaş este cuprins între 45°25' şi 45°35' latitudine nordică şi 25°55' şi 26°4' longitudine estică şi ocupă o arie destul de restrînsă faţă de alte unităţi montane (cca 200 km2); el însă se individualizează clar faţă de munţii învecinaţi, prin caractere proprii.

LIMITE

Limitele faţă de munţii înconjurători sînt îndeobşte reprezentate de rîurile ce-l încercuiesc ca un inel, creînd o denivelare de cca 1 000 m faţă de înălţimile maxime din masiv. La est, cursurile superioare ale Buzăului şi Teleajenului, despărţite de Pasul Boncuţa (1 078 m), detaşează net Masivul Ciucaş de culmile vestice ale Masivului Siriu şi de Munţii Tătaru, ceva mai scunzi, alcătuiţi din coame domoale acoperite cu păduri şi păşuni. Spre sud, Depresiunea Cheia, continuată către nord-vest de cursul superior al Teleajenului şi de culoarul Bratocei (1 272 m), separă Ciucaşul de Munţii Grohotişu (1 767 m) şi de prelungirile nord-estice ale acestora - Babeşu (1 468 m) şi Bobu Mare (1 757 m).În vest, limita propriu-zisă o formează pîraiele Babarunca şi Dalghiul, care îl despart de cele două proeminenţe - Telsa (1 613 m) şi Dungu (1 502 m). Totuşi din punct de vedere turistic, aceste mici masive constituite din calcare şi conglomerate le ataşăm Ciucaşului, ele integrîndu-se în peisajul masivului şi în circuitele turistice ale Ciucaşului. Privit mai de aproape, Masivul Ciucaş este deci bine delimitat de unităţile muntoase din jur prin văi sau culoare depresionare. Telejenelul superior, Buzăul, Dalghiul, Tesla şi Ramura Mică (afluent al Tărlungului), la care se adaugă Depresiunea Cheia, îl înconjoară subliniindu-i personalitatea. Numai spre sudvest, munţii Grohotişu, cu promontoriul muntelui Babeşu, par să-l concureze prin înălţime (1 750 m), însă aspectul domol al culmilor lor îi deosebeşte mult de Ciucaş.

ALCĂTUIRE

Privit în linii generale, masivul este constituit: dintr-o culme principală, de forma unui arc cu deschiderea către sud, care desparte izvoarele de obîrşie ale văilor Teleajenului şi Telejenelului (versantul sudic), de cele ale Buzăului Mare şi Tîrlungului (versantul nordic), respectiv dintr-o serie de ramificaţii ce se desprind din cele două mari noduri alpine ale culmii principale — Vf. Ciucaş şi Culmea Stîncoasă — alcătuind culmile nordice şi sudice ale masivului.

Culmea principală

Din Pasul Boncuţa (1089 m), unde iau sfîrşit, coborînd dinspre est, munţii cu largi întinderi pastorale, ai Siriului, culmea principală se îndreaptă iniţial spre nord-nord vest, de-a lungul Muntelui Valea Stînii, se abate apoi spre vest, iar după ce trece prin şaua denumită "Curmătura Stînii", urmează spinarea masivă a Culmii Stîncoase, din vîrful căreia se desprind culmile sudice ale Ciucaşului. În continuare, ea traversează podişul întins şi uşor înclinat al Muntelui Chiruşca, după care urcă spre Vf. Ciucaş (1959 m), punct culminant al masivului. Adăugăm că spinările ce se ramifică din acest vîrf, despart bazinele de colectare ale văilor Tîrlungului (Pîrîul Babarunca), Buzăului Mare (pîraiele Delghiului, Şipotelor şi Chiruşca) şi Teleajenului (Izvorul Tigăilor). Din Vf. Ciucaş, culmea se arcuieşte către sud, trece prin Şaua Tigăilor şi se îndreaptă spre sud-vest, în lungul Muntelui Bratocea, care ia sfîrşit în Pasul Bratocea (1267 m), pe unde trece şoseaua Văleni-Cheia-Satulung-Braşov. Din acest punct, culmea principală iese din aria turistică a masivului şi se prelungeşte prin munţii Babeşul, Bobul Mic, Bobul Mare şi Grohotişul, ale căror spinări coboară către sud, paralel cu Valea Teleajenului, şi pe dreapta acestuia.

Culmile sudice

Cuprinse între Valea Stînii (la est) şi Valea Berii (la vest), culmile sudice se ramifică din Culmea Stîncoasă (1730 m), formînd trei mari ramuri, şi anume:

  • O spinare mediană, orientată de la nord la sud, constituită din munţii Gropşoarele (1882 m) şi Zăganul (1785 m) care, după ce lasă către sud-est, culmea crenelată a Colţului Vînătorului, se prelungeşte spre sud, prin Culmea Buzăianului;
  • Culmea Sughiţelor (sau a Şuviţelor), care se ramifică spre sud-est, coborînd între Valea Stînii (la est) şi Pîrîul Alb (la vest);
  • Spinarea Muntelui Roşu, orientată spre sud-vest şi spre sud, între Valea Gropşoarele (la est) şi Valea Berii (la vest) şi din care, în porţiunea inferioară, se desprind, prelungindu-se pînă deasupra localităţii Cheia, Muntele Balabanul şi Dealul Cucului.
Culmile nordice

Acest complex de culmi se ramifică din Vf. Ciucaş, alcătuind versantul nordic, transilvănean, al masivului, şi se caracterizează prin forme de relief accidentate şi stîncoase ce scapă în pante abrupte, dînd acestui versant un accentuat caracter alpin.

  • Principala spinare, Culmea Colţilor înalţi (denumită şi Colţii Natrei), se desprinde din vîrf, către nord, arcuindu-se curînd către E.N.E., între Valea Şipotelor (spre est şi sud) şi izvoarele ce curg către Valea Delghiului (spre nord).
  • A doua ramificaţie, denumită Culmea Şipotelor, se desfăşoară spre N.E., între văile Şipotelor şi Chiruşca.
  • În sfîrşit, din imediata apropiere a Vf. Ciucaş, spinarea Tesla-Dungu se ramifică îndreptîndu-se spre vest pînă în Vf. Tesla (1429 m), iar după ce lasă către V. Tîr-lungului cîteva picioare scurte şi împădurite, se frînge brusc către nord, pînă în Vf. Dungu, de unde coboară şi ia sfîrşit în pădurile sălbatice ale Delghiului.
 GEOLOGIE

Din punct de vedere geologic, Ciucaşul face parte din întinsa zonă a flişului, care se desfăşoară începînd din nordul Moldovei pînă în Valea Dîmboviţei, şi în alcătuirea căreia intră, dintre munţii mai importanţi, Ceahlăul, Piatra Mare, Postăvarul, Bucegii şi Piatra Craiului.

Conglomeratele sînt alcătuite din pietrişuri şi blocuri rotunjite de şisturi cristaline, gnaise, calcare, gresii etc., prinse într-o matrice calcaroasă-grezoasă. În ansamblu, conglomeratele reprezintă rocile cele mai rezistente din regiune, fapt ce explică dealtfel înălţimea reliefului pe care îl constituie. Roci permeabile prin excelenţă, conglomeratele fac ca apa din precipitaţii să se infiltreze şi sa se formeze izvoare în văi, la baza lor, acolo unde se sprijină pe roci impermeabile. Din această cauză, Ciucaşul este lipsit în genere de izvoare deasupra altitudinii de 1 200—1 350 m.

Văile sculptate în conglomerate sînt seci; numai în timpul averselor şuvoaiele de apă adunate în grabă, rostogolesc la vale pietrişuri rotunde, desprinse din conglomerate. Relieful de turnuri rotunjite, cu stînci în forme curioase, este caracteristic conglomeratelor şi se întîlneşte pretutindeni unde aceste roci apar la înălţime, în Ciucaş ca şi în Bucegi şi Ceahlău. La baza conglomeratelor se găsesc blocuri mai mici sau mai mari de calcare recifale. Uneori, ele constituie adevărate masive şi în aceste cazuri se înscriu în relief prin înălţimi proeminente. Muntele Tesla corespunde unui astfel de masiv.

Datorită acestei structuri complexe, Ciucaşul prezintă un relief foarte variat şi interesante formaţiuni carstice între care, cheile văilor Stînii, Berii, Cheiţei, precum şi numeroase ţancuri şi stîncării, modelate de ape şi curenţi în forme care, prin diversitatea lor, constituie una din atracţiile masivului.

Bibliografie:
  • Emilian Cristea - Munţii şi fotografia, Ed. Tehnica, 1980
  • Maria Rodica Niculescu - MN 34-Ciucas, 1984
  • ONT - Munţii Ciucaş
Accesări: 7879
 

proalpin.ro