Publicat: Luni, 10 Mai 2010 Tipărire
Share

După terminarea scolii, începe ucenicia ca agent comerical. În 1943, trece printr-un program de instruire pentru sanitari şi, având experienţă pe munte, luptă în trupele de vânători de munte germane, inclusiv la Monte Cassino. După eliberarea din prizonieratul american, Hermann Buhl se înapoiază la Innsbruck,  câştigându-şi greu pâinea, confruntat cu lipsa de locurilor de munca. Spre sfârşitul anilor '40, îşi completează formarea ca ghid montan, în anii următori, abordând, în ciuda resurselor financiare minime, alături de diverşi parteneri (Luis Vigl, Kuno Rainer, Martin Schliessler, Marcus Schmuck) ture dificile în Alpii de Est si de Vest, reuşind mai multe premiere: prima ascensiune a peretelui de vest a Maukspitze in 1943, ascensiunea de iarnă a  peretelui Marmolada în 1950, Aiguilles de Chamonix, în 1950, faţa nord-estică a Badile Piz, în 1952. În martie 1951 se căsătoreşte cu Eugenie ("Generl") Högerle din Ramsau / Berchtesgaden, devenind, în următorii câţiva ani, tată a trei fiice.

„Legenda” lui Hermann Buhl începe cu prima ascensiune aalt vârfului Nanga Parbat, în 1953. Buhl este invitat în 1952 să facă parte din expediţie, antrenându-se, pentru acest lucru, foarte mult, testul lui final fiind primul solo si ascensiunea de iarna a feţei estice pe Watzmann.

Pana la data la care Buhl a urcat pe Nanga Parbat, 31 de persoane muriseră în încercarea de a-l cuceri şi nici expediţia lor, condusa de Dr. Herrligkoffer, nu părea a avea sorţi de izbânda. Confruntată cu vremea rea ş numărul mare de bolnavi, echipa, din care făcea parte şi Buhl a fost rechemată in tabăra de bază. Pe 1 iulie, ca urmare a îmbunătăţirii vremii, au primit, însă, undă verde pentru a urca şi, astfel, au ajuns in tabăra V (6900 m). În ziua următoare, la 1 am Buhl îl trezeşte pe Otto Kempter, pentru a porni. Cum acesta nu se simţea bine, Buhl a decide să încerce o ascensiune solitară. Mai târziu, Kempter pleacă pe urmele Buhl, dar se întoarce la Silbersattel (coloana de argint), la 7450 m. Târziu în acea seara Buhl ajunge în varf, dupa 17 de ore de ascensiune. Face câteva fotografii si apoi  începe coborârea, lăsându-şi pe vârf pioletul (acesta a fost coborât in 1999 de către Takehido Ikeda). Căderea nopţii îl forţează să facă bivuac, fără cort, la altitudinea de 8000 m . În cărţile sale despre Nanga Parbat el descrie apariţia unui partener, deşi ştia ca nu exista nimeni, cu excepţia lui...

După 41 de ore de la plecare, Herman Buhl se reîntoarce la tabăra V. 

altUrmare a acestei aventuri, Buhl a avut degetele de la picioare îngheţate si a trebuit sa fie coborât până în tabăra de bază, nemaifiind capabil să meargă pe propriile picioare. El este prima persoana, care a făcut ascensiunea solitară si făra oxigen a unui vârf de 8000 m. Ascensiunea sa, pe Nanga Parbat, rămâne una dintre cele mai măreţe fapte, făcute  vreodată în munţii Himalaya. Succesul îi aduce conferinţe în întreaga Europă, fiind ales sportivul anului în Austria. Cartea sa despre această reuşită:  "8000 - si sub ei", publicată în 1954 a intrat, la scurt timp, în literatura alpină clasică.

În 1957, Marcus Schmuck iniţiază o expediţie austriacă în Karakoram, având ca scop ascensiunea vârfului Broad Peak. Buhl, cooptat în expediţie, este responsabil cu dotarea echipei, având experienţa cea mai mare din grup, Marcus Schmuck fiind lider şi organizator al expediţiei. După aclimatizare Buhl, Fritz Wintersteller, Kurt Diemberger şi Schmuck fac o încercare de atingere a vârfului. Buhl urcă cu Diemberger. În jur de 7900 m, Buhl nu mai poate continua, din cauza degerăturilor din Nanga Parbat, iar Diemberger urcă solo. După ce ajunge pe  vârf, începe coborârea, însă îl găseşte pe Buhl urcând.  Fascinat de determinarea acestuia, îl însoţeşte şi urcă, iar,  împreuna, Broad Peak, în apus.

"Hermann continua să urce, încet, pas cu pas, cu faţa trasă, cu ochii drept înainte. Era  aproape şase jumate... Desigur, a fost nebunie să urcăm pevârf acum ". "În faţa noastră licărea o lumină, învăluind orice dorinţa pe viaţă ar putea-o  invoca, învăluind viaţa însăşi. A fost momentul adevarului inefabil ... îndeplinirea rostului ...  Acolo am stat, muţi, şi am dat mâna în tăcere.  Am privit în jos la picioare zăpada, şi, spre surprinderea noastră părea a fi în flăcări. Apoi lumina a dispărut. "

altDupă revenirea la tabăra de baza, Schmuck si Wintersteller decid să încerce şi Skil Brum, un vârf de 7360 m. Ascensiunea reuşeşte, iar Buhl si Diemberger hotărăsc sa încerce, de asemenea, să urce pe vârful Chogolisa (7668 m). Ca şi pe Broad Peak, decid să urce în stil alpin şi fără oxigen suplimentar (la acel moment sintagma nu exista, fiind inventata mult mai târziu).

În trei zile urcă până la 6700m. La data de 28 iun 1957 părăsesc tabăra la 5 am şi încep ascensiunea. Câteva ore înainte de a muri, Buhl îi mărturiseşte lui Diemberger că este cea mai fericită zi din expediţie, din moment ce visase mereu să urce un astfel de munte dintr-o singură încercare. În câteva ore o furtuna cuprinde muntele, întorcându-i din drum la 7300 m. La întoarcere, în condiţii dificile, cu vizibilitate zero, Diemberger conduce coborârea pe creasta Chogolisa. Nefiind legaţi in coarda, Buhl îl depăşeşte la un moment dat, când Diemberger se retrăsese din cauza cornişelor periculoase, trecând, practic, pe lângă el. Când Diemberger realizează, era deja prea târziu. Urmele lui Herman Buhl erau înghiţite de cornişa înşelătoare. Corpul sau nu a fost niciodată găsit...

"Alpinismul este un efort continuu. Urcăm mai sus şi mai sus, fără să ajungem la destinaţie. Probabil asta îi oferă farmecul său aparte:  căutarea constantă a ceva ce nu vom găsi niciodată" - Hermann Buhl

 

proalpin.ro