Dupa ce, in toate iesirile de anul asta, am avut parte de ploaie, gandul unei ture prin Fagaras, cu echipa mare si formata din incepatori, imi cam taie entuziasmul. Imi pun, totusi, speranta in prognoza meteo, care e favorabila. Plecam la drum cu acceleratul de 7.30, Bucuresti - Satu Mare, eu, Adi, Andrei si Dan, dintre cei "mari", Nuca, Ina, Radu, Alex, Laurentiu, dintre cei "mici". Voie buna si prietenie, drumul, care dureaza 4 ore, pare scurt... Le citesc emotia si nerabdarea de a urca pe Moldoveanu in privire si in intrebarile pe care le pun, amintindu-mi de propriile mele ganduri dintr-o vara indepartata cand am plecat sa urc prima data in Fagaras.

In Brasov gasim repede un sofer de microbuz dispus sa ne duca pana la Manastirea Sambata, lucru care ne convine de minune, intrucat trenuri nu prea mai circula pe ruta Brasov - Sibiu, iar cursele auto sunt si ele, destul de rare. Drumul, de-a lungul partii estice a Fagarasilor, este o incantare. Satele, adunate pe vale, dupa tipic sasesc, cu porti mari, zidite, isi itesc in zarea albastra acoperisurile rosii de tigla... Codlea - Zeiden, Sercaia - Scharken, Fagaras - Fogarasch... drumul aluneca frumos, ca intr-o poveste clasica...

Echipa numarul 2, eu (Mihu), Laurentiu si Adi a avut ceva mai mult succes si - trebuie sa recunoastem - noroc decat cealalta echipa. Tura noastra a inceput din Cetateni, de unde am pornit cu pas vioi spre Cetatui, satul de unde urma sa intram printre vai. Dupa vreo 40 de minute de mers pe sosea am intrat in satul Cetatuia, sat care se indinte pe partea dreapta a soselei. O bariera aflata la capatul satului ne-a asigurat ca am intrat pe Valea lui Coman. Trebuie mentionat ca destui sateni ne-au sfatuit sa avem mare grija pe unde mergem, pentru ca sunt pe drum "multi ursi mari". Cu inima usor mica, am pornit pe drumul forestier care a urcat lin printr-o padure deasa. Dupa aproximativ o ora am ajuns la prima bifurcatie, stanga spre Valea Gainii, dreapta spre Valea Olanelor. Noi continuam traseul pe Valea Gainii, urmand firul apei pana aproape de Marginea Domneasca. Harta parea sa indice ca orice fir de apa am urma, tot ar trebui sa iesim in Culmea Marginea Domneasca, cu atat mai bine pentru noi cu cat caldura aerului ne-a obligat sa ne oprim din cand in cand ca sa ne racorim in apa limpede.

Ca sa ajungem la Marginea Domneasca am alea a 3-a vale la dreapta a raului de pe Valea Gaini, o vale micuta dar foarte frumoasa, care cred ca a fost si partea noastra preferata din traseu, pentru ca, desi urcusul a fost ceva mai direct, ne-a prins bine sa facem slalom pe pietre de-a lungul cursului micului izvoras. Era atunci ora 15 si cerul incepuse sa se schimbe, deveninf din ce in ce mai intuncat.

Cu gustul frustrarii, de la ultima aventura prin Leaota, inca proaspat, pornim spre munte hotarati sa ne atingem obiectivul, mai ales ca de data asta este unul modest: vrem sa urcam pe Valea Badenilor, pana in Curmatura Tancavei si, de acolo, sa coboram la cabana Leaota, urmarind traseul marcat cu albastru in harta Google. In paralel, o a doua echipa, ar trebui sa urce pe Valea lui Coman in Marginea Domneasca si sa coboare prin Romanescu la cabana. Zis si facut, ne intalnim la 6.30 la autogara IDM, de unde pornesc spre Targoviste curse la fiecare jumatate de ora. Suntem, in prima echipa, eu, Ioana si Nuca, in a doua, Mihu, Laurentiu si Adi. La Targoviste ajungem intr-o ora si jumatate. Soferul, amabil, ne duce catre autogara altei firme, care are curse spre Cetateni. Nu asteptam mult si pornim mai departe. Inca o ora si suntem in comuna Cetateni, locul de start pentru echipa 2, care porneste la drum. Noi ne tocmim cu un nene, care se ofera sa ne duca cu masina pana dincolo de Valea Badeni, scutind vreo 15 km de mers pe jos. Asa se face ca la pe la 11 luam la picior drumul forestier catre cantonul Fagetel. Valea este de o frumusete aparte: padurea tanara de arini, colorata in verde crud, primavaratic, lasa privirea sa razbata prin ea si sa intrezareasca apa zglobie a Badencei si muchiile ce strajuie valea de o parte si de alta... Ne bucuram de vreamea placuta, numai buna de mers. Cerul este pe jumatate acoperit de nori cumulus, pufosi. Intr-o ora ajungem la intersectia cu drumul ce urca pe Valea Tabrei. Poposim, ragaz de un sendvis, si ne sfatuim in legatura cu vremea. Fetele nu sunt prea incantate de norii amenintatori care se aduna deasupra, colorandu-se, din alb in cenusiu, asa ca hotaram sa scurtam tura pe Valea Tabrei. Drumul este linistit, urmarind paraul, bine amenajat in prima parte. Trecem pe langa o echipa de muncitori forestieri, care ne linistesc, zicandu-ne ca drumul merge pana sus, in creasta, fara probleme de orientare. Ne avantam increzatori inainte si, nici cand trebuie sa urcam, practic, prin albia raului, nu ne ingrijoram. Mergem inainte. La ora 1, insa, surpriza, drumul se infunda, facand, catre stanga o bretea ce urca vreo 500 de metri, coborand, mai sus, inapoi in firul vaii. Cercetam cu atentie zona, cautand drumul promis, dar nu-i chip: pe aici nu a trecut, in sus, niciun drum. Ochim de jos, catre dreapta, pe piciorul Gruiului, un culoar care pare sa urce in coama, aveam sa aflam, mai tarziu, ca e urma unei avalase, si pornim in sus pe versant. Incercam sa razbatem printr-o vale, dar e imposibil. E plina de busteni, pietre, crengi si buruieni. Urcam, prin dreapta vaii, pe muchie, ocolind mult, in nenumarate bucle. Padurea este de nepatruns. Ce pare de departe o urma de poteca se dovedeste doar un mic luminis, cat sa incapem toti trei... Ne oboseste ca naiba sportul acesta, ce pare fara finalitate... timp de vreo doua ore reusim sa urcam, cu numeroase opriri pentru "orientare", doar vreo suta de metri, diferenta de nivel. Incet, desupra, nevazuti, norii se cuibaresc peste munte... La ora patru, de undeva, de departe, vine semnalul: un tunet anunta cavalcada. Mai avem de urcat vreo 500 de metri diferenta de nivel, plus coborarea spre cabana. Bucuria drumetiei s-a cam stins, odata cu energia risipita aiurea prin boscheti. Facem stanga-mprejur... Coboram repejor si, cand atingem firul vaii, incepe sa toarne. Furtuna e in toi. Din toate partile artileria cereasca ne asediaza auzul si, uneori, cand ocheste aproape, sufletele... Coboram grabnic prin drumul transformat in albie de rau. Ajungem, la un moment dat, iar, la taietorii de lemne, care sustin ca drumul e acolo, si urca pana in creasta. Doar cand ii cam lamuresc ca viseaza alt drum, recunosc ca, de fapt, e un fel de poteca, care urca prin dreapta, si ca, intr-adevar, nu s-a mai umblat de mult pe ea... Mai tarziu, aveam sa aflam, de la un padurar, ce ne-a gazduit o jumatate de ora in cantonul situat mai jos de Valea Tabrei, ca, de fapt, drumul se bifurca mai jos, pornind pe muchia incercata de noi... Bifurcatia este vizibila, dar am trecut nepasatori pe langa ea, increzatori in spusele tapinarilor. Ar fi trebuit sa ne duca, repede si usor in gol alpin, pe Muchia Gruiului si, de acolo, prin Marginea Domneasca, pe Varful Romanescu... Multumim de iluminare, desi tardiva, domnului padurar, care se oferise sa ne si cazeze, in caz ca am fi vrut sa ramanem... Grabim, insa, spre Badeni, cu gand sa ajungem acasa... nu trece mult si un jeep, coborand din munte, opreste si ne culege din drum. Saru'mana ! Ne duce pana in DN, oferindu-se, de asemenea, sa ne gazduiasca peste noapte daca nu gasim transport... Asteptam 15 minute intr-un magazin si, un alt om cumsecade opreste si ne duce repede-repede pana in Cetateni, de unde, in cateva minute urcam in ultima cursa de Targoviste. Prindem si acolo ultima cursa spre Bucuresti si ajungem acasa pe la 10 noaptea. Urcam intr-un taxi in care se asculta muzica de opera (sic !) si facem o socoteala sumara: in 15 ore am schimbat 8 soferi... O tura ciudata, care a mers prost, dar care ne-a uimit prin inlantuirea evenimentelor, parca desprinse dintr-un scenariu... Ca sa parafrazez un alt scenariu, ma intreb retoric: "Ce-am invatat din experienta asta ?", si imi raspund, singur, "Nimic !"...

Îndelung aşteptată, primăvara ne trezeşte din semihibernarea cotidiană, cu dor de munte. Hotărâm să mergem în Leaota, munte despre care ştiam unde este şi cum se ajunge, dar unde, niciunul dintre noi nu umblase vreodată. Ştiam că e prost marcat, că nu sunt cabane şi nici locuri de acces prea bune, că alţi prieteni de munte s-au rătăcit, că zăpada e încă prezentă pe sus, dar îl alegem, sătui oarecum de veşnica destinaţie - Bucegi. Ne strangem vreo zece: eu, Adi, Alex, Cristina, Dan, Mihu, Radu mic, Radu ghiocel, Rusu si Vierme. Din fericire, spre Leaota exista tren la 5 dimineata, care merge bine - e accelerat, asa ca ajungem pe la 7 in Fieni. Obisnuiti cu orele lungi din trenurile de pe Valea Prahovei, ne trezim in ultimul moment ca trebuie sa coboram. Trecem peste pasarela si gasim un microbuz care asteapta pasageri. Dupa o mica tocmeala il convingem pe sofer sa ne duca dincolo de Runcu, pana la Manastirea Adormirea Maicii Domnului. Practic, de acolo mai facem vreo ora pana la cabana. Drumul e lejer, pe drum forestier, prin padurea de amestec in mugur, tivita pe jos cu covor de ghiocei, viorele si branduse. In niciun munte, pe unde am umblat, nu am vazut mai mare risipa de flori primavaratice. Practic, dacă ieşi de pe drum, îţi umpli sufletul de remuşcări - oriunde calci, calci pe flori.

La cabană oprim zece minute, cât să vorbim cu câţiva tineri, veniţi cu atvurile, ce pareau a avea in grija cabana. Sus, intr-o cameră se făcuse foc si se putea sta in conditii acceptabile. Fideli ideii noastre de a traversa in Bucegi, plecam hotarati, catre varful Romanescu. Trecem pe langa stâna aflată în limita pădurii şi, cam intr-o jumatate de  ora ajungem pe un prim vârf, inainte de Românescu, deasupra Vaii lui Coman. Oprim de-o poza, pentru ca privelistea e frumoasa. Spre nord se zaresc Bucegii, iţiţi de sub caciuli groase de zăpadă. Spre sud, valuri-valuri Subcarpaţii se întind în depărtare acoperiţi de păduri. 

Tura s-a desfasurat in cadrul programului "Tinteste in sus !", vizand initierea membrilor noi ai Asociatiei de Ecoturism Azimut in turismul montan. Au participat, alaturi de mine, Ioana, Simona, Adi, Rusu si Andreea. Am ales pentru prima zi, intrucat prognoza meteo era favorabila, sa strabatem culmea principala a masivului, urcand pe la Bunloc.

Cu chiu cu vai ajungem in Timisul de Jos pe la 11 si ceva de dimineata. Trenul personal strabate 155 km in peste 5 ore (deci o viteza medie de 30 km pe ora...). Coboram repede din tren si ne luam drumul. Alte doua grupuri, mai mari decat al nostru, trec in sus spre 7 Scari. Noi cotim catre stanga, inainte de bariera, in directia cabanei Bunloc.

Cerul e de postav gri, drumul plin de noroi. Doar copacii ne bucura cu hainele lor tomnatice - padurea asta are un stilist bun ! Urcam domol, rucsacurile sunt grele - corturi, saci de dormit, tot tacamul. Spre dreapta, prin goluri de padure, vedem catre Varful Piatra Mare frumoasa vale a Sipoaiei... petece galbene, petece rosii, petece verzi, tivite cu alb.

Sporovaim, ne oprim ades pentru poze, respiram si ne bucuram de linistea padurii, tulburata numai de zapada care se scutura din copaci in adierea vantului, lansand asupra noastra un atac neintrerupt.
Dupa un ceas ajungem la locul vechii cabane; inca un pic si suntem in curtea cabanei Sava-Bunloc. Schimbam doua vorbe cu cabanierul si urcam hotarat spre statia de telescaun.
Pe aici zapada s-a instapanit... punem parazapezile si trecem mai departe de-a coasta catre Bechia. Ocolim larg si depasim mai multe vai in urcus domol.

Doar la Gatul Chivei urcam mai sustinut vreo doua sute de metri. Pe culme ne punem manusile si caciulile pentru ca vantul a devenit cam taios. Dupa un colt de munte ajungem in fata Pesterii de Gheata . Cum ora e cam tarzie si vrem sa punem cortul pe lumina abandonam ideea de a intra, asa ca dupa o pauza de ciocolata ne lasam usor catre Piatra Mica.

Lasam fetele in ritmul lor si o zbughim in sus. Dupa 15 minute de urcus cu sufletul la gura ajungem in platoul pe care este asezata cabana Piatra Mare. Printre nori negri si repezi luna ne zambeste cu toata gura. Ne indreptam spre ruinele fostei cabane, unde mai sunt alte doua corturi. Desfacem rucsacurile si ne apucam de cort. Pana sa terminam, apar din vale si fetele. Desfacem in graba lucrurile si ne retragem cu totii in cabana imbietoare. E cald si pustiu. Ne desfatam cu ceai cald si ciorba de legume. Ne cam codim la gandul ca trebuie sa ne intoarcem in cort, mai ales ca afara sunt deja -5 grade. Sporovaim verzi si uscate. Dupa masa o cana de vin fiert vine numai bine sa ne incurajeze, asa ca, de voie de, nevoie, ne indreptam spre "dormitor". Ne varam in saci si repede-repede Mosu' Ene vine in Piatra Mare.

Ne trezim tarziu, dupa 10 ore de somn. Cortul e plin de apa, de la condensul care s-a scurs si peste saci. Din fericire nu s-au udat prea tare. Strangem alene lucrurile, strangem si cortul si mergem in cabana pentru un ceai. Pe la 12 reusim sa plecam catre varf.

Un cocos de munte ne atrage privirea din marginea padurii cu zborul sau greu si galagios. Urcam pe poteca din dreapta, nemarcata, trecand pe langa arcada de piatra. Turturi mari si plini de promoroaca stau atarnati pe tavanele de piatra. Zapada a acoperit de-a-ntregul pamantul, dar e inca prea mica sa ne incurce la mers. In jumatate de ora suntem pe Claia de Piatra si in inca 20 de minute pe varf. Facem o poza, bem ceaiul cald, carat de la cabana si ne lasam repede in jos catre Coada Pietrei Mari. Lasam in dreapta poteca ce coboara prin canionul Tamina in Timisul de Sus si continuam catre Stana din Pietricica. Inainte de a intra in poiana, insa, prindem marcajul punct albastru si intram in Valea Timisului Sec. Coboram prin padure domol, mirandu-ne de amestecul anotimpurilor si felul in care s-a colorat padurea. Dupa vreo doua ore de mers poteca coboara catre dreapta, accentuat si ajungem in drumul forestier, langa canton. Cautam poteca ocolind larg, prin dreapta cantonul, cu ochii la cainii ce ne latra ca pe ursi, trecem peste un mic baraj si urcam pe Muchia Susaiului, tot ce am coborat ultima jumatate de ora. Inca 40 de minute si suntem in drumul ce leaga Susaiul de Predeal. Tura noastra e gata... Pana la Predeal mergem repede, cu gandul la masa calda pe care ne-am promis-o in asteptarea trenului. Ne incheiem tura cu o masa copioasa, cu ciocolata calda si vin fiert. Semn ca la munte a venit iarna...