Refacere marcaj pe traseul Valea lui Coman - Cabana Leaota

Categoria părinte: Proiecte Categorie: Ecoturism in Leaota Publicat: Duminică, 09 Iunie 2013 Tipărire Email

In zilele de 10-11 mai 2013, 7 voluntari ai asociatiei noastre s-au deplasat ln comuna Cetateni, Dambovita, unde au patruns pe Valea lui Coman si au refacut marcajele turistice. In prima parte a traseului, desfasurat de-a lungul unor drumuri forestiere, marcarea s-a facut pe stancile si pe copacii de pe marginea drumului, fie pe locul vechilor marcaje, dintre care au supravietuit foarte putine, fie in noi zone. 

Daca in prima parte, pana la intrarea in Valea Fiasului, poteca este curata si poate fi urmata fara mari eforturi, lucrurile se complica de acolo. In ultimii ani foarte multi copaci au cazut blocand vechiul drum forestier. Din pacate ne lipsesc mijloacele pentru curatarea acestuia. Am realizat marcajele si aici, pe copaci sau stanci, pana in zona alpina, din Marginea Domneasca. Din acel loc, credem, orientarea este simpla, catre nord, de-a lungul culmii principale a crestei. Neavand stalpi, copaci sau stanci, nu am putut trasa marcaje in aceasta zona.

A doua zi am pornit de la Cabana Leaota catre sud-vest, ocolind, pe vale Varful Romanescu. Traseul este, de asemenea marcat cu cruce albastra, noi refacand marcajele, acolo unde s-a putut si pana cand ni s-a terminat vopseaua, adica pana in Valea Valcea. Urmand drumul forestier, ajungem destul de usor de acolo la bifurcatia cu Valea Fiasului, de unde nu mai exista probleme de orientare. 

Este, cred, cel mai salbatic traseu pe care am umblat pana acum. Nicio urma a trecerii vreunui om. Cel putin nu in ultimii ani si nu in partea sa superioara. Am avut tot timpul senzatia minunata a intalnirii cu Natura. Desi sunt inca probleme de acces si orientare, mai ales in situatia vremii neprielnice, recomandam cu caldura acest traseu.

Accesări: 3798
Print Friendly, PDF & Email

Sustinem