Frați în Carpați Episodul 8 Munții Nemira

Categoria părinte: Proiecte Categorie: Frati in Carpati Publicat: Duminică, 28 Octombrie 2018 Tipărire Email

20 iulie - Vineri

Dormim la singura pensiune pe care am găsit-o pe internet în această zonă, Pensiunea Adolescența. Pe la 7 îi dăm drumul la treabă. Vremea tristă, dar știam că prin Nemira mergem mai mult prin pădure, așa că suntem un pic mai feriți de ploaie decât dacă am fi în gol alpin. Aflasem de existența unui monument din primul război aflat pe aici, și dau o fugă să pun câteva flori culese de pe marginea drumului. E undeva pitit printre gardurile caselor de vacanță, nu care cumva să se extindă. E construit, probabil în perioada interbelică, de supraviețuitorii batalionului care a luptat aici. Câțiva kilometrii mai sus, în satul Valea Uzului chiar la granița dintre județele Bacău și Harghita, este un cimitir al eroilor români și străini la care aș fi ajuns dacă am fi făcut traseul prin Munții Ciuc. Poate o tură viitoare...

003

002Drumul de la coada lacului duce pe lângă răul Uz spre Eghersec și Sânmartin în Depresiunea Ciucului. Cred că e un peisaj foarte frumos, din păcate nimic asfaltat pe aici. Primul forestier către stânga după coada lacului e intrarea în traseu. Părăsim destul de rapid forestierul care ocolește mult, traseul urcă destul de susținut prin pădure, sălbatic, puțin circulat.

004

Intrarea in traseu

005

Dimineață întunecoasă

006

Trecem pe lângă Vf Farcu Mic, complet împădurit, ieșim într-o zonă de poiană alpină și după 3 ore jumătate suntem lângă Vf Farcul Mare. Ne mai ia o ora să ajungem la Vf Nemira Mare. Poiana alpină se termină în Șaua Nemirei, sub Vf Nemira Mică. Acesta poate fi ocolit pe curbă de nivel, de aici tot drum prin pădure până pe Vf Șandru Mare.

007

 010

008011 Lacul Uz  

009

De pe vf Farcul Mare: în plan apropiat Vf Farcul Mic, in planul doi Muierasul din Muntii Ciuc, în depărtare Cărunta

012

013

014 Vf Nemira Mare

015

016

017

Vf Nemira Mica

018

După 7 ore de traseu ajungem la destinația de azi, un refugiu pitit în pădure sub Vf Șandru. Îl știam dintr-o tură anterioară din Nemira. L-am descoperit în căutarea unei surse de apă. Apa este o problema în Nemira, singura sursă de apă din culme pe traseul de azi, fiind o fântâniță la vreo 15 minute de Șandru pe traseul către Nemira Mică. Ne ducem să facem poze și pe vârf, unde e un refugiu din tablă, într-o stare nu foarte fericită.

Restul după-amiezii îl petrecem lângă foc, la uscat de haine și bocanci.

019

020

021

022

023

024

025

21 iulie - Sâmbătă

Din Refugiul Șandru până în Pasul Oituz mai sunt de mers vreo 20 km, dar știam că sunt numai coborâre, așa că ne-am urnit după 8.30. Traseul de azi: Vf Șandru - Vf Ceangau - Vf Ghepar - Vf Boca - Pasul Oituz. Razbateau raze de soare printre copaci, ne bucurăm că, în sfârșit nu ne plouă. Într-o oră ajungem sub Vf Ceangau tot pe forestier, și dăm de o turmă de oi prin pădure. Întrebăm pe ciobanul din capul turmei de câini, zice No No și merge mai departe, turma după el. Noi stăteam pe loc să treacă oile și în câteva secunde ne înconjoară 8 câini care sar direct pe noi să ne sfâșie. Dăm cu bețele cât putem de tare, dăm cu spray, nimic. Ne luptăm spate în spate cu ei câteva zeci de secunde, care au părut o veșnicie. La finalul turmei vine agale un ciobănaș, care îi ia de pe noi. Întâmplarea asta ne-a stricat cam toată ziua. Bine că nu aveam armă că omoram toți câinii.

026

027

028

După câteva secunde de la poza asta s-a dezlănțuit iadul

029 Vf Ceangau

Trecem de Vf Ceangau, de vf Ghepar, trece un nor de furtună pe lângă noi. Pe la 11.30 ajungem pe Vf Boca unde ne luăm la revedere de la județul Bacău, granița dintre Bacău și Covasna cu care ne-am însoțit pe bucata asta de culme se mută către est, mai pe vale. Aici ne întâlnim cu o pereche de cehi cu care ne însoțim o bucată de drum. Aflu de la ei că au pornit cu aceleași gânduri ca ale mele, să străbată Carpații din Rodna până la Dunăre.

Wooow, alți nebuni că mine!!! O plăcere să va întâlnesc. Stăm la povești despre ce traseu au în față, încerc să le dau cât mai multe informații, într-un timp scurt. Ca o paranteză, în această excursie cred că peste jumătate din turiștii întâlniți în Carpați erau tineri din Cehia. Le mulțumesc că țin potecile deschise, că au cultura mersului în natură.

În pasul Oituz nu se găsește nici o cazare, așa că decidem să coboram pe o vale către vest să găsim o cazare în satul Bretcu. Ajungem la poalele Nemirei în faneturi plăcut mirositoare. Pe la ora 14 ne cazăm la o benzinărie care avea și un motel-restaurant curat și decent. Noaptea ajunge Cornel, cu care continui în Carpații de Curbură.

031

Doi cehi temerari

032

033

034

035

036

038

Mulțumesc Laurențiu si Ioana

037

Bine ai venit Cornel

Accesări: 2435
Print Friendly, PDF & Email

Sustinem