BOT. Zada sau Laricele este o specie exclusiv europeană, cu un areal fragmentat şi concentrat numai pe teritorii montane, cu centrul cel mai important în Alpi: în Alpii Occidentali ai Franţei şi Elveţiei ajunge la 2200 m (în amestec cu Pinus cembra şi Pinus uncinata), iar la altitudini mici în Alpii Centrali şi Orientali coboară la 400 m (subspecia decidua).
La noi în ţară este relativ puţin răspîndit în mod natural, ca pâlcuri mici sau exemplare izolate prin munţii Ceahlău, Ciucaş, Bucegi, Lotru, Apuseni (Trascău- Vidolm); maximul răspândirii sale îl înregistrează în bazinul Latoriţei (Lotru), pe munţii Târnovul Mare şi Târnovul Mic.
Altitudinile minime se înregistrează în Apuseni (650 m), iar cele maxime sunt de circa 1820 m în Ceahlău şi de 2050 m în Bucegi.
Formează arborete pure numai în Ceahlău la Poliţa cu Crini sau în amestec cu molidul, zâmbrul, fagul mesteacănul etc.
În Cehia şi Slovacia formează arborete de amestec cu fagul (300-800 m), iar în Polonia, de-a lungul Vistulei, ajunge la 150-600 m, devenind arbore de câmpie.
Laricele din România aparţine subspeciei carpatica. Larix decidua var. carpatica este o specie care aparţine familiei Pinaceae.
Laricele creşte până la 50 m înălţime, are tulpina dreaptă, bine legată, cu coroană aerisită, conică, rară, luminoasă, restrânsă numai spre vârful fusului, formată din numeroase verticele crescute pe crengile inserate orizontal şi uşor arcuit pe tulpină, uneori cu fenomene de însăbiere (geotropism accentuat) sau înfurcită (creşterile terminale incipiente sunt rupte cu uşurinţă de vânt sau zăpadă). Coroana are ramuri în verticile neregulate cu vârful arcuit în sus.
Arborele are frunzele crescute pe verticile, moi, de culoare verde-deschis, prinse mai multe în faşcicule în forma unei pensule.
Acele sunt caduce, moi, 1-3 cm, pe macroblaste aşezate spiralat, solitare, iar pe microblaste câte 30-40 grupate în fascicule; toamna se colorează galben intens foarte decorativ. Zada este singura răşinoasă de la noi, cu frunzele căzătoare. 
Flori unisexuat monoice, împrăştiate în întreaga coroană: cele mascule sunt grupate în amenţi galbeni, pedicelaţi, iar cele femele sunt conuleţe ovoid sferice, erecte, roşii-purpurii, violacei sau verzui.
Conurile se formează eşalonat, maturizându-se la 3-5ani. Conurile sunt ovoide (aproape sferice cele femele), mici, erecte, brune, cu dimensiuni de cca 4 cm, scurte şi recurbate, pedicelate, cu solzi pieloşi şi persistenţi, rotunjiţi, cu bractee scurte ce se observă numai după desfacerea conurilor; după diseminare mai rămân pe ramuri 2-4 ani.
Maturaţia este anuală prin octombrie-noiembrie, iar diseminaţia are loc în primăvara următoare.
Scoarţa în tinereţe netedă cenuşie, formează timpuriu un ritidom gros (deseori gros de peste 10 cm) crăpat în plăci neregulate; fundul crăpăturilor şi stratele interne ale scoarţei sunt roşii-violacei.
Lemnul are duramenul brun deschis, de calitate excepţională, cu multiple utilizări (construcţii civile şi navale, mobile fine etc.); conţine multă răşină din care se extrage “terebentina veneţiană”.
Înrădăcinarea este pivotantă la început, iar mai târziu se dezvoltă rădăcini laterale profunde ce ancorează foarte bine arborele în sol.
Creşte spontan, insular în munţi şi a fost întrodus în culturi forestiere atât în zonele de deal cât şi la munte. Laricele este un arbore ce creşte sălbatic izolat sau în mici pâlcuri, însoţind molidul sau bradul, în zonele subalpine şi în cele alpine. Fiind o specie cu un port deosebit, apare frecvent ca arbore decorativ prin parcuri. Se plantează mult ca specie forestieră, pentru lemnul cu calităţi excelente, bun pentru mobilă fină.
Scoarţa laricelui conţine mult tanin, celuloză, hemiceluloză, lignină, răşini.Pulberea din scorţă se utilizează în mixturi atât în combaterea diareei (datorită taninului), cât şi a constipaţiei (prin prezenţa fibrelor vegetale). Praful obţinut prin măcinarea fină a scorţei, mai are proprietăţi imunitare, iar tinctura din scoarţa prospătă este antibronşitică.
Sustinem
