Murul (Rubus fruticosus L.)

Categoria părinte: Resurse Categorie: Flora si fauna Publicat: Joi, 05 Aprilie 2012 Tipărire Email

Murul sau rugul-de-munte, este un arbust peren din familia Rosaceae. Lăstarii sunt înalți de 1–3 m, cu tulpina arcuita, deseori târâtoare, acoperita de ghimpi drepți sau recurbați. Frunzele sunt palmat-compuse, cu marginile neregulate, cu nervuri păroase si proeminente pe fata interioara. Florile sunt albe sau roze, dispuse corimbifer, si se deschid în lunile iunie-august. Fructele sunt cărnoase, compuse, roșii si acrișoare la început, negre si dulci când sunt coapte.

 
 
Arealul de răspândire
Se întâlnește la marginea pădurilor, în poieni, în tufișuri, în lunci si de-alungul apelor curgătoare, în zone deluroase din Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si America de Nord. Este una dintre cele mai vechi plante medicinale cu originea în Orient, mărturiile asupra folosirii ei în medicina datând din vremea lui Hipocrate, secolul al IV-lea î. Hr. În prezent cuprinde peste 100 de specii si peste 1000 de varietăţi hibride. Organe folosite în scopuri medicale
Fructele, numite mure, sunt foarte gustoase si se consuma ca atare când sunt coapte (negre si puțin moi). Din ele se mai pot prepara diverse gemuri, jeleuri, compoturi, siropuri si băuturi alcoolice. Fructele consumate proaspete au un efect ușor laxativ. Din frunzele de mur, asociate cu cele de frag (Fragaria vesca) si cu cele de afin negru (Vaccinium myrtillus) se poate prepara un ceai.
 
 
Principii active
Frunzele uscate conțin o cantitate apreciabila de materii tanate, derivați flavonici, vitamina C, acizi organici (acid malic, acid oxalic, acid tartric, acid lactic), inozitol. Fructele sunt bogate în vitaminele A si C. Acestea mai conțin acid citric, salicilic, pectina, mucilagii, flavonoide si inozitol.
 
 
Indicații terapeutice
Cele mai importante virtuți tămăduitoare le au frunzele de mur, care sunt dezinfectante, cicatrizante, reglatoare hormonale si antihemoragice redutabile. Sub diferite forme (ceai, cataplasma), frunzele de mur sunt indicate in tratarea sau ameliorarea infecțiilor urinare, leucoreei, diareii, hemoroizilor si fisurilor anale. Fructele sunt depurative, răcoritoare, ușor astringente, laxative in stare proaspăta si antidiareica in stare uscata. În medicina populara, fructele erau frecvent folosite pentru a trata răgușeala si bolile de gat.
Arealul de răspândire

Se întâlneÈ™te la marginea pădurilor, în poieni, în tufiÈ™uri, în lunci si de-alungul apelor curgătoare, în zone deluroase din Europa, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si America de Nord. Este una dintre cele mai vechi plante medicinale cu originea în Orient, mărturiile asupra folosirii ei în medicina datând din vremea lui Hipocrate, secolul al IV-lea î. Hr. ÃŽn prezent cuprinde peste 100 de specii si peste 1000 de varietăţi hibride. Organe folosite în scopuri medicale. 

Fructele, numite mure, sunt foarte gustoase si se consuma ca atare când sunt coapte (negre si puțin moi). Din ele se mai pot prepara diverse gemuri, jeleuri, compoturi, siropuri si băuturi alcoolice. Fructele consumate proaspete au un efect ușor laxativ. Din frunzele de mur, asociate cu cele de frag (Fragaria vesca) si cu cele de afin negru (Vaccinium myrtillus) se poate prepara un ceai.

Principii active

Frunzele uscate conțin o cantitate apreciabila de materii tanate, derivați flavonici, vitamina C, acizi organici (acid malic, acid oxalic, acid tartric, acid lactic), inozitol. Fructele sunt bogate în vitaminele A si C. Acestea mai conțin acid citric, salicilic, pectina, mucilagii, flavonoide si inozitol.

Indicații terapeutice

Cele mai importante virtuÈ›i tămăduitoare le au frunzele de mur, care sunt dezinfectante, cicatrizante, reglatoare hormonale si antihemoragice redutabile. Sub diferite forme (ceai, cataplasma), frunzele de mur sunt indicate in tratarea sau ameliorarea infecÈ›iilor urinare, leucoreei, diareii, hemoroizilor si fisurilor anale. Fructele sunt depurative, răcoritoare, uÈ™or astringente, laxative in stare proaspăta si antidiareica in stare uscata. ÃŽn medicina populara, fructele erau frecvent folosite pentru a trata răguÈ™eala si bolile de gat. 

 

 
Accesări: 10639
Print Friendly, PDF & Email

Sustinem