Romania - ultima in UE la reciclarea gunoiului din orase

Categoria părinte: Revista presei de mediu Categorie: Arhiva 2015 Publicat: Miercuri, 04 Martie 2015 Tipărire Email

Romania este ultima tara din Uniunea Europeana in privinta ratei de reciclare a deseurilor municipale, care include si gunoiul menajer produs de gospodarii, conform unui raport emis marti de Comisia Europeana, care foloseste datele de la nivelul anului 2012. 

Conform raportului "Mediul European - Starea si Perspectiva 2015", Romania avea o rata de aproximativ 4,5% la reciclarea deseurilor mnicipale in anul 2012, fiind ultima in Uniunea Europeana la acest capitol. Tara noastra inregistra un progres fata anul 2004, cand rata de reciclare a deseurilor municipale era in jurul a 1%. Potrivit Ministerului Mediului, statele UE, inlusiv Romania, trebuie sa atinga o rata de 50% la reciclarea deseurilor municipale pana in anul 2020. 

Diferenta intre Romania si penultima tara UE ca rezultate in reciclare este Malta, care este la mare distanta in fata noastra, micuta insula mediteraneana ajungand la o rata de aproape 20%. 

Vecinii nostri din UE, Bulgaria si Ungaria, inregistreaza rezultate mult mai bune la reciclarea deseurilor municipale, cate 30% fiecare, conform datelor de la nivelul anului 2012. 

Pe primele locuri in UE erau Germania (circa 70%), Austria (60%), Belgia (55%). 

"Diferentele mari intre ratele de reciclare ale diverselor tari europene indica faptul ca exista oportunitati semnificative pentru sporirea reciclarii in multe tari. Tehnologiile de reciclare, infrastructura si ratele de colectare mai bune ale deseurilor ar putea reduce si mai mult presiunile asupra mediului si dependenta Europei de importurile de resurse, inclusiv de unele materiale critice. Pe de alta parte, supracapacitatea din instalatiile de incinerare din unele tari reprezinta o provocare competitiva pentru reciclare, ingreunand ascensiunea gestionarii deseurilor in ierarhia acestora", comenteaza Comisia Europeana, in raport. 

"In pofida recentelor progrese in domeniul prevenirii si gestionarii deseurilor, generarea de deseuri in UE ramane substantiala, iar performantele legate de tintele de politici sunt mixte. UE pare sa progreseze in directia obiectivului sau pentru 2020 de a ajunge la o reducere a deseurilor generate pe cap de locuitor. Insa gestionarea deseurilor va trebui sa se schimbe in mod radical pentru a elimina treptat si complet depozitarea deseurilor reciclabile sau recuperabile. In mod similar, multe state membre ale UE vor trebui sa faca eforturi remarcabile pentru a atinge tinta de reciclare de 50 % pentru unele fluxuri de deseuri municipale pana in 2020", se mai arata in raportul Comisiei. 

Rata de reciclare este calculata ca procent din deseurile municipale generate care au fost reciclate si transformare in compost, arata Comisia Europeana. 

Accesări: 4407
Print Friendly, PDF & Email

Sustinem