ALP. Boulderingul este o formă de căţărare întreprinsă fără asigurare, limitată la rute foarte scurte, astfel încât căderile să nu producă răniri foarte grave (pentru atenuare se utilitează saltele). Pentru a reduce riscul de rănire la o scădere, practicanţii urcă rareori mai mult de 3-5 metri deasupra solului. Este practicat pe pereţi naturali sau artificiali în săli de sport sau în aer liber. O formă aparte a sa vizează escaladarea clădirilor - buildering.
Elementele de bază în bouldering sunt forţa, rezistenţa şi dinamica. Se axează, în principal, pe mişcări individuale sau scurte secvenţe de mişcări, spre deosebire de formele tradiţionale de alpinism, care necesită mai multă anduranţă.
Deseori, rutele de boulder sunt numite probleme datorită dimensiunii lor reduse şi naturii lor deosebite.
Unul dintre avantajele majore ale boulderingului este cerinţa relativ mică de echipament. Nu este neobisnuit să vezi căţărători cu espadrile, un sac de magneziu şi un izopren pentru a evita murdărirea espadrilelor.
Ca şi în alte tipuri de alpinism, boulderingul a dezvoltat propriile sisteme de clasificare pentru dificultatea traseelor, în principal din cauza dificultăţii mult mai mari decât în cazul traseelor tradiţionale de alpinism. Sistemele cele mai frecvent utilizate de clasificare sunt cel de la Fontainebleau, care variază de la 1 la 8c +, şi cel al lui John Sherman, începând de la V0 şi crescând cu numere întregi până la V16. Ambele scări sunt deschise în partea de sus.
Originile documentate ale boulderingului se regăsesc în Marea Britanie, Franţa şi Italia în ultima parte a secolului al 19-lea. Primul nume, legat de bouldering este cel al lui Eckenstein Oscar, un inginer britanic şi alpinist inovator, care a scris despre bouldering, şi, în 1890, a realizat o competiţie de bouldering pentru locuitorii din Askole, un sat din muntii Karakorum. Timp de mulţi ani, boulderingul a fost văzut ca o activitate de formare pentru alpinişti. La sfârşitul anilor '40, Allain Pierre şi tovarăşii lui încep să practice bouldering, ca formă dstinctă a căţărării, în zona Fontainebleau, considerată de mulţi Mecca boulderingului. Cel care practică bouldering ca specialitate a lui, luptând pentru legitimarea şi promovarea sa, este John Gill, un matematician american şi gimnast amator, considerat parintele boulderingului modern.
Sustinem
