Raportul ONU despre topirea gheţarilor

Categoria părinte: Revista presei de mediu Categorie: Arhiva 2010 Publicat: Miercuri, 20 Ianuarie 2010 Tipărire Email

ONU a lansat acum doi ani un raport potrivit căruia gheţarii din Himalaya se vor topi complet până în 2025, însă acum s-a dovedit că acesta s-a bazat pe speculaţii şi nu pe dovezi ştiinţifice.

Acum doi ani, Panoul Interguvernamental asupra Schimbărilor Climatice (PISC) din cadrul ONU spunea că informaţiile acestea sunt bazate pe o cercetare detaliată asupra impactului încălzirii globale.

Dar PISC a recunoscut acum că raportul lor s-a bazat pe un articol dintr-o revistă ştiinţifică, iar autorul articolului a precizat, şi el, că nu s-a bazat pe fapte concrete.

Articolul, publicat în revista New Scientist, a fost scris în urma unui interviu telefonic cu un academician.

Dr. Syed Hasnain, un om de ştiinţă indian, aflat pe atunci la Universitatea Jawaharlal Nehru din Delhi, a declarat că ceea ce spunea nu avea la bază vreo cercetare formală.

PISC a dat drept sursă a raportului său organizaţia de protecţia mediului WWF şi a mers chiar mai departe, sugerând că posibilitatea topirii gheţarilor este "extrem de ridicată", adică peste 90%.

Departamentul pentru mediu al ONU îşi cere scuze pentru această "greşeală" şi îşi revizuieşte raportul.

În ciuda acestui scandal, care face parte din deja celebrul "Climategate", oamenii de ştiinţă avertizează că încălzirea globală există, gheţarii se topesc, chiar dacă nu atât de rapid şi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă să o oprim sau măcar să o încetinim.

Preluat de pe realitatea.net

Accesări: 6047
Print Friendly, PDF & Email

Sustinem