Arealul de răspândire 

Numit si afene, afin de munte, afine negre, afinghi, asine, coacăza, cucuzie sau pomiÈ™oare, afinul este un arbust repent(culcat la pământ), indigen, întâlnit în păduri montane rărite, tăieturi de pădure, tufăriÈ™uri de jneapăn È™i ienupăr, pajiÈ™ti montane si subalpine, pe stâncării si pe soluri silicoase pe întregul lanÈ› carpatic, mai ales pe versanÈ›ii umbriÈ›i si umezi. Se poate confunda cu meriÈ™orul (Vaccinium vitis idaea), cu care creste împreuna, însă acesta are frunzele întregi, iar fructele au culoarea roÈ™ie.  Prefera temperaturile moderate. Este rezistent la seceta, însa seceta prelungita are efecte negative asupra creÈ™terii si fructificării. Afinul fructifica abundent in locuri bine luminate, pe versanÈ›ii cu expoziÈ›ie sudica, dar este foarte sensibil la vânt.

Organe recoltate

Frunzele (Folium Myrtilli), împreuna cu ramurile, se culeg în timpul verii până în toamna, în perioada mai-septembrie, după care se usucă la umbra, în locuri bine aerisite. Fructele(Fructus Myrtilli) se culeg în perioada de maturitate, în lunile iulie - septembrie, consumându-se fie uscate, fie proaspete.

Principii active

Frunzele conțin: tanin, arbutina, hidrochinona, mirtilina, neomirtilina. Fructele conțin: tanin, pectine, mirtilina, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici (citric, malic, oxalic, succinic, lactic).

IndicaÈ›ii terapeutice 

Se pot folosi următoarele preparate: infuzie  si decoct din frunze, suc si decoct de fructe. Frunzele si fructele de afin au proprietăţi astringente datorita taninului.  Au activitate antibiotica, modificând favorabil flora patogena intestinala, si antidiareica. Se recomanda în diabet (scade nivelul zaharului din sânge), guta, enterocolita (colita de fermentaÈ›ie sau de putrefacÈ›ie), parazitoze intestinale, infecÈ›ii urinare, uremie, ca antiseptic minor (este bacteriostatic) si diuretic precum si în reumatism, afecÈ›iunile dermatologice, tulburările circulatorii periferice, uretrite, stomatite, eczeme, ulceraÈ›ii cronice sângerânde.