Urmatoarea observatie a speciei a avut loc in 2015. In primavara, pe perioada migratiei, au fost doua semnalari ale speciei ï¿¢ una la Vadu (Szabo Jozsef si Ambrus Laca) si una la Eforie Sud (Ciprian Fantana si Dorin Damoc). Apoi, a fost descoperita o pereche, in judetul Olt, in padurea Resca, potrivit sursei citate.
"Tocmai terminasem de efectuat monitorizarile in doua suprafete de proba pentru un proiect de calculare a indicelui populatiilor de pasari specifice terenurilor agricole din judetul Olt, cand, impreuna cu Szabo Jozsef, am intrat in padurea Resca. La un moment dat am auzit un cantec. Era clar cantec de muscar, dar a provocat o scurta discutie privind identificarea, deoarece nu se potrivea nici pentru muscarul gulerat (Ficedula albicollis), nici pentru muscarul negru (Ficedula hypoleuca). In scurt timp, am gasit pasarea - era un mascul de Ficedula semitorquata, teritorial, care canta langa o mica scorbura. Imediat, a aparut si femela.
Am facut publica observatia noastra si mai multi ornitologi din SOR si de la Grupul Mivus au mers apoi si au monitorizat locul. Perechea era acolo, vizitau cavitatea din arbore, deci era un indiciu extrem de puternic ca au cuib. Anul acesta, in 2016, am mers din nou la locatia pe care o stiam si am gasit masculul, canta langa aceeasi cavitate ca in 2015, dar si inca o alta pereche la o distanta de circa 300 de metri. Din punctul nostru de vedere, sunt destule dovezi ca aceasta specie sa fie inclusa pe lista speciilor de pasari cuibaritoare din Romania ", a spus Ciprian Fantana, directorul de conservare al SOR.
O alta noutate pentru Romania, in 2016, a fost pescarusul cu aripi albe. "Un exemplar din aceasta specie, care cuibareste in Groenlanda, a ajuns accidental in Romania. Pasarea a fost observata de coordonatorul SOR Brasov, Dan Ionescu, la Dumbravita pe data de 13 ianuarie. Pescarusul a stat aici doar cateva zile, apoi a plecat", potrivit SOR.
Preluat de pe hotnews.ro