Frați în Carpați Episodul 7 Munții Hășmaș,Noșcolat,Ciuc

17 iulie - Marți

În etapa care urma aveam de parcurs munții cu culmile cele mai domoale din Orientali, diferențele de altitudine nu sunt mari, peisajul are de cele mai multe ori aspect de deal înalt. Dar să nu va lăsăți înșelați, distanțele de parcurs sunt obositor de mari, în orice direcție ai vrea sa mergi.

Poate datorită acestor munți mai mici ca înălțime, schimburile comerciale sau de populație de peste granița care a fost 1000 de ani pe Carpați, au fost mult mai vaste față de alte zone. Toponimele latine sunt frecvente în regiunile locuite de secui, la fel cum toponimele maghiare se regăsesc de multe ori în Moldova. Spre exemplu, cred că puțini moldoveni știu că cele două inimi muntoase ale lor, Rarău și Ceahlău sunt toponime provenite din maghiară. Rarăul este un uliu și Ceahlăul este un vultur.

Să revenim la oile noastre. Pornim pe pârâul Oii pe la 7, lăsăm în urmă ultimele case, vremea e amestecată. În două ore suntem în Poiana Albă, trecem printre stani și ajungem la refugiu unde facem un popas pentru un baton și o gură de apă.

 

Familie de munțomani

Pe Pârâul Oii

Poiana Scaunul Rău

Poiana Albă

Refugiul din Poiana Albă

Ne ia ceva vreme să traversăm Poiana Albă, cred că e cea mai mare poiană intramontană pe care am văzut-o. Trecem pe lângă 3 - 4 turme de oi, dar nu întâmpinăm probleme foarte mari, deși auzisem povești destul de triste legate de întâlnirile dintre turiști și haitele de câini din zona asta. Mai trec două ore și ajungem pe Hasmasul Mare de unde se deschid priveliști frumoase către toate culmile și văile din jur.

Tot la deal

Culmile Tarcăului spre est

Ecem

Pe Hașmasul Mare

Orașul Bălan

Covacipeter: Din dealurile alea izvorăște Oltul

 

Pe la 12.30 ajungem la Cabana de lângă Piatra Singuratică. Ioana avea o suferință la unul din picioare, așa că decidem că am mers suficient pentru prima zi. Restul zilei îl petrecem la relaxare și aer curat.

Piatra Singuratică

Ecem

În Munții Harghita plouă cu spume

18 iulie - Miercuri

Dis de dimineață, ne trezim într-o ceață densă, pe la 7.30 decidem să pornim mai departe. Orientarea se face foarte greu în condițiile astea, mai mult după track-ul GPS, dar înaintăm destul de bine, pe la 9.30 ajungem în Poiana Tarcău.

Vf Stâncilor

Poiana Tarcău

Până în Poiana Tarcău am mers pe granița dintre județul Neamț și Harghita, deși granița dintre Transilvania și Moldova, era mai la est, trecând de la poalele Ceahlaului, prin Munții Tarcău către Munții Ciucului. Din anii '50 - '60 comunele ardelene Bicazul Ardelean, Bicaz-Chei, Dămuc se află în județul Neamț, respectiv Ghimeș-Făget în județul Bacău.

Această poiană reprezintă și granița dintre Hășmaș și Noșcolat. Masivul Noșcolat are culmea principală între Poiana Tarcău și Pasul Ghimeș, aparține de Munții Ciucului, însă e tratat geografic când la Hășmaș, când la Ciuc, când de sine stătător.

Sândominic spre vest

 

Barațcoș, Valea Rece spre est

Valea Rece, Făgetu de Sus spre sud est

Din Poiana Tarcău începe nenorocirea. În Noscolat fiecare bucată de pășune are stâna și turma ei. Fiecare turmă are câte 8-10 câini. Atacurile au fost permanente, ne lua câte jumătate de oră să trecem de fiecare haită. Ciobanii, dacă erau prin zonă, erau complet nepăsători, se uitau ca la spectacol. Trecem de Vf Noscolat, ajungem la o intersecție de drumuri numită Crucea Condra. Strabatusem 6-7 km în 3 ore. Până în Pasul Ghimeș mai erau 20 km. Eram deja epuizați psihic, așa că decidem să anulăm restul traseului și să coborâm către satele din Valea Rece.

Depresiunea Ciucului

Pe Vf. Noșcolat

"Nu mai poooot"

 

Crucea Condra

Deși experiența montană de azi a fost total nefericită, faptul că am coborât în satele din Depresiunea Ghimeș mi-a făcut o mare plăcere. Această zonă este închisă de culmile munților Tarcău, Noscolat și Ciuc. În cele 10-12 sate care se întind pe malurile Trotușului, trăiesc ceangai, o populație de origine maghiară dar cu haine și tradiții aparte.

Intenția noastră era să ajungem cât mai aproape de Pasul Ghimeș pentru ca, a doua zi să începem parcurgerea Munților Ciuc. Ajungem în Valea Rece, mergem vreo 6 km la picior până în DN. Găsim o ocazie care ne lasă lângă satul Făgețel. Laurențiu vorbise pentru cazare la o pensiune de la capul celălat al satului, așa că mai mergem 5 km la picior. Ajungem după 6 seara la pensiunea Piposz, într-o zonă deosebit de frumoasă. Bateriile erau demult terminate după o zi foarte grea. Proprietarul, Istvan, ne-a văzut că suntem într-o stare rea și, deși avea multe treburi pe cap, s-a ocupat în mod special să ne facă șederea cât mai confortabilă.

Mă simt norocos că, de multe ori în viață, când am avut zile grele, au apărut necunoscuți de niciunde, suflete speciale, care mi-au luminat calea. Așa că, dacă nu aveți o problema să vedeți steaguri secuiești și să auziți în jurul vostru vorbindu-se mai mult ungurește, mergeți la Piposz Birtok la izvorul Trotușului.

Fântână în Valea Rece

Poarta spre școală

Făgeţel

Piposz Birtok

 19 iulie - Joi

Îmi rezervasem două zile pentru a traversa Munții Ciucului, până pe valea Uzului, și două zile pentru a trece pe culmea Munților Nemira între valea Uzului și valea Oituzului. Ploi și coduri de toate culorile pe prognozele din următoarele două zile. Ioana suferea puternic cu piciorul așa că decide să plece spre București. Eu cu Laurențiu hotărâm să anulăm traversarea Munților Ciuc, și să ajungem azi - mâine pe șosea până la poalele Munților Nemira pentru a continua.

Istvan își sacrifică dimineața să ne ducă pe noi înapoi în DN, și de acolo să găsim o ocazie spre Comănești, apoi o duce pe Ioana până la gara din Miercurea-Ciuc de unde să ia tren către București.

Stăm câteva zeci de minute până se oprește o ocazie, să ia doi nebuni plouati, cu rucsaci cât ei de mari. Un bătrân secui super de treabă care lucra pentru o editura din Miercurea-Ciuc. Îl las pe Laurențiu să stea lângă el, la vorbe, pentru că eu aveam o problemă la timpane, care încă de pe la Vatra Dornei nu îmi dădea pace. De fiecare dată când coboram sub 1500 altitudine mi se înfunda când o ureche, când amandoua și auzeam cu greutate.

Ne lasă omul în Comănești, îmi iau ceva soluții otice de la farmacie și ajungem în autogară, numai bine să înceapă o ploaie cu spume care ne udă ce mai aveam uscat pe noi. Luăm o cursa locală până la Salatruc, la baza barajului de pe râul Uz. De aici la picior să urcăm spre baraj și apoi până la coada lacului. După vreo 2km de urcuș pe șosea, ne salvează o Dacie cu liceeni proaspăt conducători auto, care ne duc restul de 7 km. Asta a fost azi, dar întotdeauna mâine e plin de surprize.

 

Poartă în Lunca de Sus

Palatul Dimitrie Ghika Comănesti

Ne mai plouă mult???

• Prec
• Mai departe